Sufletul meu, un motel ieftin!!!

Am realizat azi ca sufletul meu e un motel de doi bani…pana si cei mai amarati dintre noi se pot caza pe perioada nedeterminata in el. Nu am pe usa de la intrare nici macar afisul ala cu “avem dreptul de a ne selecta clientela”, nu, nu…nu exista nici o selectie. Esti hot, furi tot ce prinzi? Esti violator,nu dai doi bani pe intimitatea nimanui? Esti perfect, sufletul meu are loc si pentru tine…vino, fura-mi bucati de suflet si apoi arunca-le in lume…nu o sa iti fac nimic, ba mai mult de atat o sa sper sa revii, sa mai iei ce-a ramas…sa lasi motelul atat de gol incat nici gratis sa nu se mai cazeze nimeni…sa nu mai ofer nici un fel de conditii, sa nu mai am de unde… Sufletului meu ii scartie usile de la intrare caci majoritatea care au intrat au dat buzna si apoi au plecat trantind usile…veneau pur si simplu hotarati ca urmatoarele 2-3 nopti sa doarma la mine, auzisera ca n-am pretentii si ca serviciile sunt de calitate…beneficiau de o atentie a personalului deosebita, erau si mangaiati inainte sa adoarma si intampinati cu zambete de cum se trezeau. Nu ii certa nimeni daca umblau prin locuri nepotrivite inainte de a se intoarce la mine…puteau pasi plini de noroi pe culoarele motelului, caci eu patroana si servitoare, faceam mizeria sa dispara.

Trecand peste toata metafora, acest post, e o concluzie trista a mea despre mine…spuneam intr-o scriere anterioara ca imi place sa ma joc si mai aveam si nerusinarea sa spun ca o fac foarte bine. Ei bine, nu-i asa…habar nu am cu ce sa mananca jocul asta de-a iubirea si de-a care pe care…il joc atat de prost incat “adversarului” ii trebuie doar putina rabdare pana a il declara chiar eu invingator. N-am nici cel mai mic control asupra inimii mele…eu spun nu, ea zice da…si absolut firesc, se termina ca ea! Vreau lacate si incuietori din fier si vreau o pancarda mare pe care sa scrie INCHIS pentru renovare…vreau sa o iau de la capat si sa-mi modelez sufletul doar pe placul celor ce au multe sentimente de investit…vreau sa existe o selectie riguroasa intre clienti si sa am un contrat prin care sa-i oblig ca atunci cand pleaca insotiti de bucati din mine sa plateasca scump, atat de scump incat sa nu mai plece…vreau sa nu mai vreau prostii vreau sa ma trezesc si sa trec peste, sa imi imaginez ca odata ce am deschis ochii am deschis pentru prima oara si sufletul, ca n-am restante de platit ci doar noi oameni de gazduit…

A murit Michael Jackson…

Asa sunau cuvintele cu care in sufletul omenirii se instaura tristetea. Trei cuvinte… mai exact un cuvant si un nume , o alaturare gresita a verbului trist in orice context cu numele colosal in orice context. Poate nu toti erau fani, poate nu toti il iubeau dar cu siguranta toti s-au intristat la aflarea vestii…cu totii avem cel putin o melodie preferata din intreaga lui discografie…fiecare dintre noi avem cel putin un moment in viata creat cu ajutorul muzicii lui,un prim sarut,o prima privire, un zambet produs exact cand aveam nevoie…Cuvintele sunt de prisos atunci cand vorbesti despre un om ca el la trecut…A fost un rege pe pamanat, acum e un rege printre ingeri… A fost candva Elvis, a fost candva Micahel…va fi mereu muzica lor…Odiheasca-se in pace ….

Ce faci cu dorintele neimplinite?

Le arunci intr-un cos al neputintei? Le imprietensti cu resemnarea? Le porti cu tine si le lasi sa creasca pana devin mai mari decat esti tu ? Iti faci din ele scuza nefericirii…sau motivatia personala pentru a te lupta mai mult? Cand renunti? Cand realizezi ca nu mai e posibil sase indeplineasca…ca timpul ei s-a scurs? Cum ii stabilesti perioada de valabilitate? Inchizi ochii si iti doresti cu putere ca pana la data de sa se intample?                                                                                                                                                                                                                                                                                    Mama, in perioada naivitatii mele mi-a spus ca atunci cand iti doresti cu adevarat ceva…se intampla. Dupa mama mi-au repatat- o si altii, dar crescusem, asa ca n-a mai avut acelasi efect. Ii ascultam pe cei ce o spuneam si ma intrebam in sinea mea…oare si lor le-au spus-o tot mamele lor sau mama mea?                                                                                                                                                                                                                                                                          Ce inseamna sa iti doresti cu adevarat?  Unii isi doresc fals?                                                                                                                                                                                  Ce dracu faci cand iti doresti cu tot corpul, cu fiecare bucata de suflet si cu toate partile mintii ceva…si nu se intampla nimic…iar tu inca o crezi pe mama? Ce faci atunci cand stii ca dorintele neimplinite nu trec, nu se dimninueaza, nu se uita ci raman dorinte? Le aduni pana devii un depozit de dorinte ? O sa ma duc la mama sa ii arat…o sa ii spun :

- Uite mama astea-s doar cateva…vezi, astea-s doar la suprafata…dar aici in sufletul meu am atatea si atatea…si la toate astea adauga si ca-mi doresc sa-mi spui ce fac cu ele…

Liniste… e linistea in care…tremur de dorinta.

Minte-ma cum stii mai bine…

Un vis frumos chiar daca e doar vis ramane si in realitate frumos. Pornind de la premiza asta nu ma deranjeaza sa traiesc vise…sa am ceva al dracului de palpabil chiar daca, paradoxal, nu e tocmai real. Daca as avea de ales intre a fi mintita pe termen nelimitat exact cum imi doresc si a trai intr-un adevar dureros tot nelimitat, as alege fara sa stau pe ganduri minciuna. Daca din minciuna aia s-ar naste oameni frumosi in jurul meu, s-ar crea momente frumoase si as zambi sincer mai des decat o faceam inainte sa fiu mintita…nici nu-ar mai conta ca e o minciuna. Daca cel sau cei care ma mint o fac atat de bine si tocmai pe placul meu, jucandu-si fiecare rolul pe care eu l-as dori sa-l joace, fiind fiecare exact asa cum mi-as dori sa fie, as avea in fata mea o proiectie a mintii mele si a sufletului meu, iar daca nu mi-ar placea, atunci sigur problema e la mine si nu la ei .Ei sunt oamenii care imi indeplinesc dorintele, nu mincinosii pe care tinzi sa ii consideri. Vine acum intrebarea de ce sa n-am in jurul meu oameni care imi pot indeplini dorintele sinceri fiind…iar raspunsul dur de-a dreptul este ca asa ceva nu exista.Perfectiunea s-a demonstrat ca nu e printre noi, iar sa gasesc un om care sa indeplinesca toate calitatile pe care mi le-as dori si care sa joace in viata mea si rolul pe care eu i l-as atribui, e doar o alta forma a perfectiunii…care revin…nu exista. Poate eu nu sunt suficent de buna cum ar vrea un anumit om din viata mea sa fiu si poate eu de dragul lui chiar as vrea sa fiu mai aproape de ceea ce isi doreste si atunci incep sa mint ca sunt…e atat de gresit sa ma mulez dupa ceea ce el isi doreste, facandu-l fericit in tot timpul asta? O sa spuneti da, pentru ca nu e real, pentru ca el traieste o iluzie si pentru ca aia nu sunt eu…dar nu…totul e real, sunt acolo mereu si sunt exact cum si-ar dori, nu plec si nu ma schimb…iar cea de langa el sunt eu, eu mintind frumos. Iluzia nu e un lucru rau…ai putea spune ca magicienii si iluzionistii fac ceva urat cand din nimic fac sa apara trandafiri? Trandafiri care exista, care miros,care sunt frumosi si care te fac sa zambesti intr-un mod in care nimicul nu te-ar fi facut nicicand…Mi-as minti toti prietenii si mi-as minti mama si tatal si toti oamenii de care imi pasa, dar doar pentru a ii multumi si nu m-as opri nicicand din a o face doar ca sa nu ii dezamagesc…nu e ca si cand eu n-as mai fi eu sau m-as pierde pe mine ci sunt eu, eu mintind frumos. Toti mintim, toti suntem intr-un fel fata de parinti, intr-un fel fata de copii, intr-un fel fata de prieteni si intr-un fel fata de persoana iubita…si nu te amagi cu gandul ca esti tu in toate ipostazele…admite-ti ca esti tu-ul pe care ei si l-ar dori…As vrea ca oamenii din jurul meu sa ma minta mai mult, sa isi ia fiecare rolul pe care i l-as atribui si sa il joace cat mai bine, sa ma minta ca imi spun adevarul si eu sa ii mint ca ii cred. Sunt oameni in viata ta care daca nu te-ar fi mintit de la inceput nu i-ai fi primit in viata ta, iar acum iti sunt indispensabili, iti sunt motiv de bucurie si sprijin cand altii te lovesc cu un adevar crunt. Sunt oameni care au fost sinceri candva si ai ales sa nu mai fie, nestiind ca astfel pierzi oacazia de a cunoaste alti oameni dispusi sa te minta frumos la nesfarsit. Am avut  recent ocazia sa aleg intre adevar si minciuna in fata un potential prieten, am avut de ales intre a imi petrece 3 minute cu el in care sa fiu sincera apoi sa plec si el sa plece si noi sa nu ne mai vedem sau sa il mint si sa ramanem amandoi, sa plecam razand si sa ne intalnim sa radem iar. L-am mintit, iar asta ne-a facut pe amandoi sa ne simtim bine, i-a facut pe prietenii mei sa se simta bine cu el si pe el sa se simta bine cu ei, asta a creat momente frumoase, intamplari pe care niciunul din noi nu le-am fi trait atat de adevarat daca nu l-as fi mintit…el acum alege sa plece pentru ca nu mai vrea sa fie mintit…nu stie cu e ce mintit, stie doar lucrurile nu sunt asa cum par, deci nu le vrea. Sincer e evident ca fuge doar de adevarul ascuns si ca a iubit minciuna…dar e greu sa admita asta. N-ar pleca decat pentru ca stie ca daca nu e asa cum pare e altfel, iar lui ii placea tocmai ce pare…iar asta e tot un fel de a spune mi-a placut sa ma minti si mi-e teama ca de acum ma voi prinde cand minti, stiind ca minti. El e unul din cei care n-a inteles ceea ce restul oameniilor care ma inconjoara au inteles… el nu stie ca…Adevarul pur si simplu, e foarte rar pur si niciodata simplu

Post-ul cu nr. 100 :)

M-am tot gandit cum ar trebui sa fie al 100-lea post… si desi nu e special cum mi-as fi dorit, e cel putin specific…adica e despre mine, la fel ca cel putin 90 de post-uri din 99

Iubesc : viata, inocenta copiilor, ploaia de vara, rasaritul , sunetul marii noaptea , surprizele placute, teiul inflorit, fluturii,  libertatea, inceputul.

Urasc : minciuna , despartirile, tradarea, singuratatea prelungita, frigul, intunericul, gandacii, fitele, nedreptatea, sfarsitul.

Imi place :  cafeaua cu lapte, tigara de dupa,  un film bun, sa fiu copil, sa fiu femeie, sa fii langa mine, sa ma alint, sa-mi propun lucruri marete, sa rad, sa reusesc.

Ma enerveza :  barfa,critica nefondata, pretentiile nejustificate, certurile din nimic, cand lipsesti, cand dau gres, tigania, sa n-am tigari, sa nu recunosti cand gresesti, sa nu te tii de cuvant.

Zambesc  : necunoscutilor, cand ma alinti, unei idei traznite,cand vad oameni fericiti, unui gand rautacios, cand fac o fapta buna, dimineata, amintindu-mi cum zambeam, cand suni, copiilor.

Plang : rar

Ochii care nu se vad…

Se uita…la stele in timp ce tu te uiti in pamant, la pietre cand tu te uiti in sus si la tine cand nu stii. Ochii care nu se vad clipesc des si au sclipirea ochilor pe care nu-i poti uita…le uiti culoarea daca lipsesc prea mult din ochii tai dar n-ai sa uiti nicicand de cine-i poarta. Ochii dupa care tanjesti dar care sunt plecati din viata ta sunt stocati in suflet si chiar daca privirea ta nu-i mai retine tu stii ca undeva ei inca mai privesc…privesc la ochii care nu se vad. Daca maine ar pleca, l-ai strange in brate si tot ce n-ai putea sa-i spui ii vor spune ochii tai…ochii te vor trada spunandu-i ca-l vei astepta…apoi tot ochii il vor plange vazandu-l unde  nu e. Daca s-ar si intoarce sau nu, va conta doar pentru tine caci ochii tai il vor avea oricum…  va fi in ochii tai in fiecare  sarut cu ochii inchisi daruit  unui altul, in fiecare secunda in care clipesti si in fiecare moment in care doar ai impresia ca te uiti in gol fara sa-ti dai seama ca ochii tai privesc la ochii care nu se vad…Daca ochii tai ar putea scrie, ar scrie ce-au scris mainile mele si rade ca nu mi-am pus ochii sa scrie…doar ochii ar putea sa scrie povesti frumoase si-ar sterge cu lacrimi unde au gresit,nu cu backspace…deci ar scrie atent,frumos si simplu, atat de simplu incat as intelege si eu ca ochii care nu se vad se simt…

Daca ai sti ca din putin din tot ce ai ar putea trai un om…l-ai lasa sa moara?

Daca viata prietenului tau ar depinde de ajutorul tau l-ai ajuta? Sunt sigura ca da…dar daca viata prietenului meu ar depinde de ajutorul tau ai face-o? Sper ca da… Dragos e prietenul prietenei mele, iar eu la a doua intrebare pe care ti-am adresat-o si tie am raspuns cu da.

Dragos Petrisor Parlog are 29 de ani. S-a nascut pe 23 martie 1980. Pana acum 3 ani a fost sanatos tun. A facut polo de performanta la Clubul Rapid.

Apoi i s-a facut rau. Era in toamna anului 2006. Diagnostic: tumora cerebrala. Astrocitom protoplasmatic gradul II.

A fost operat la spitalul Bagdasar Arseni. Dragos a trebuit sa renunte la sport, i-a fost interzis efortul fizic.

Inainte de a implini 29 de ani, pe 19 martie 2009, a primit o alta veste urata: tumora a recidivat. Tumora se dezvolta agresiv, acum este cat o cana. Medicii l-au asigurat ca tumora este benigna dar i-au spus ca ritmul de crestere este foarte mare si ca trebuie operata rapid.

Dragos a fost acceptat la INI Hanovra, pentru operatie, pe 17 iunie 2009. Dr. Samii i-a garantat extirparea tumorii in totalitate. Doar operatia costa 50.000 de euro.

Dragos are 12.000 de euro.Restul de bani precum si speranta lui o ai tu. E randul tau sa spui da unui prieten care n-a avut ocazia sa te cunoasca, pe care n-am avut ocazia sa il cunosc dar care a avut norocul sa cunoasca pe cineva care sa te anunte si pe tine ca el are o problema. Stiu ca esti satul de mesaje umanitare care iti cer bani pentru necunoscuti dar sunt sigura ca nu poti fi satul sa afli ca si tu ai contribuit la salvarea unei vieti…da-ti sansa sa stii ca ai facut-o si sa speri ca cineva ar face-o la randul lui si pentru prietenul tau si pentru tine, rugat de un prieten.

Iata cum o poti face:

ING Bank – Sucursala Nerva Traian Bucuresti

RON: RO 16 INGB 0000 9999 0003 6998

EURO: RO 06 INGB 0000 9999 0149 1014

Cod SWIFT: INGBROBU

Titular: Parlog Dragos Petrisor

E-mail: dragosparlog@yahoo.com

———————————————–

Persoane de contact:

Octavian Stancu, prietenul lui Dragos.

Fundatia PRO Water Polo. Telefon: +4 0720 072 260.

E-mail: octav1402@yahoo.com

Alina Floristeanu: alina_floristeanu@yahoo.com

Despre Dragos alti prieteni :

http://dansantimbreanu.wordpress.com/dragos-parlog-povestea-lui/

http://www.jurnalul.ro/stire-observator/un-poloist-are-nevoie-de-ajutor-507625.html

Cu temele facute scriu…

Nimic nu tine pentru totdeauna…dar in fiecare sfarsit e  nou inceput. Pierderea unora ma darama dar si de jos vad mana celui ce o intinde spre a ma ridica…Cat despre el, cel care nu ma vrea e sansa timpului de a imi indrepta sentimentele spre cineva si mai potrivit. La urma urmei viata e dreapta , e un sir lung de intamplari care se compenseaza una pe alta…sunt lectii care dor nu din nedreptate ci din dorinta vietii de a te invata cum sa nu te mai doara, sunt lectii peste a caror durere treci si te simti nedreptatit cand lectia revine,uitand insa ca din lectia trecuta n-ai invatat nimic. Ma uit la ce scriu si ma minunez singura…cum dracu dau dovada de atata optimism cand obisnuiam sa fiu pesimista intruchipata in perioade mult mai bune decat cea pe care o traiesc acum? E simplu…am invatat din lectia trecuta ca plangand si dand vina pe nedreptatea vietii n-am rezolvat nimic…si am mai invatat dintr-o alta lectie ca visele se indeplinesc , nu exact cum le dorim ci exact cum avem nevoie de ele… unele se indeplinesc mai devreme ,altele mai tarziu si din pacate uneori visam si urat . Am avut recent nevoie de cineva langa mine si absolut deloc surprinzator, oamenii de la care ma asteptam sa primesc ajutor erau ocupati  sau dupa cum spunea unul din ei erau egoisti pur si simplu. M-am simtit nedreptatita stiind ca eu n-as fi procedat la fel fata de ei…vorba aceea doar uitasem de mine si de ce-mi doresc, amintindu-mi doar ce si-ar dori ei si incercand sa ii ajut sa obtina…iar atunci in toata nedreptatea la care aveam impresia ca iau parte apar din senin oameni care vroiau pur si simplu sa fie langa mine, oameni pentru care nu facusem niciodata nimic…e drept ca nu erau oamenii pe care ii doream, dar asta era doar o lectie noua …era viata care imi atragea atentia ca dorintele mele nu sunt potrivite. Sunt oameni pe care ii perzi, oameni pe care ii castigi si oameni la care trebuie sa renunti…o sa-mi lipseasca cei pe care n-am reusit sa ii castig, o sa-mi lipseasca cei pe care ii pierd si o sa mor de dorul celor la care renunt, dar dorul e un sentiment frumos, e dovada iubirii si a faptului ca ei m-au castigat.

Ploaie de vara…

- Pleci?
- Da.
Raspunse atat de sec de parca l-as fi intrebat daca ploua. M-am uitat in ochii lui si n-am putut afla din privirea-i si mai seaca decat raspunsul, daca pleaca dupa tigari sau doar pleaca de langa mine. Am observat ca niciunul dintre raspunsuri nu m-ar fi bucurat sau intristat, asa ca oricum nu mai conta… Am iesit pe terasa sa aud cum ploua…sunetul ploii macar trezea un sentiment de viata in mine. N-am auzit usa trantindu-se, totusi fiecare tuner suna ca o usa trantita… M-am intors in camera sa-mi iau tigarile si am gasit pe masa un bilet in care imi spunea: ” Am plecat sa te caut pe tine intr-o alta mai buna”. Fulgerul m-a surprins zambind…Daca ar stii el cat am cautat unul mai bun in adancurile sale in zadar! E bine ca ploua totusi…ma ajuta sa simt, sa nu fiu nesimtita total nesimtindu-i lipsa. Se opreste ploaia si aud o usa trantindu-se. Cum nu mai tuna, de data asta chiar e usa. Intra zambind cu un pachet de tigari in mana si ma intreaba daca m-am speriat de gluma lui. Ii raspund sec, de parca m-ar intreba daca ploua :
- Nu!

lucruri nespuse

Vreau sa urlu ce nu-ti spun…vreau sa afli ce nu stii si vreau… sa nu-ti spun niciodata. Te ascult cand vorbesti, raspund perfect normal si ma sperii caci pe mine nu ma aud, aud doar vocea ta…zambesti sau te incrunti si ma sperii…ma intreb : ” oare in prostia mea in loc sa iti spun ce am facut aseara, nu ti-am fi raspuns cu singurul gand prezent in mintea mea? Oare in loc de bine n-am zis te vreau si de asta te strambi? Apoi imi revin, observ ca inca esti langa mine..deci asta inseamna ca am tacut…e bine…si nu uit sa zambesc in continuare. Ma uit la tine si  il vad pe ultimului caruia nu i-am spus…ma intreb unde e acum? De ce nu mai e daca am tacut malc? Imi dau seama ca el a plecat satul de tacerea mea…si stiu ca tu vei pleca de indata ce voi vorbi…decid sa plec eu, dar am grija ca lucrurile nespuse sa fie macar scrise!

Dimineata tarziu…

Cafeaua cu lapte,alintul meu, zambetul lui si soarele sunt semnele ca azi va fi o zi buna… Ne trezim cam in acelasi timp, ba nu, el se trezeste primul,face zgomot in timp ce face cafeaua si asta ma trezeste si pe mine. Eu incep sa ma agat de el si sa ma alint, el se stramba ca si cand nu i-ar face placere. Ne bem cafeaua usor certati , facem sex de impacare si apoi iesim intr-o terasa cu soare…ar putea tine la nesfarsit zilele asa…numai ca “nothing last forever”…gresesc eu ca ii dau prea mult credit, greseste el ca intinde coarda prea mult, gresim amandoi ca vrem altceva sau pe altcineva si ajungem in dimineata in care ne trezim singuri. Absenta celuilat te loveste oricum. Indiferent de cat de bun sau rau il considerai cand era, faptul ca nu mai e il face necesar. M-am trezit singura acum…am cafeaua in mana si soarele in fata…iar in gand il am pe cel pe care nu-l am altfel decat in gand. Am revazut un film care m-a convins ca la fiecare dorinta in care cred cu ardoare Universul imi raspunde cu :”Your wish is my command”…si daca e asa, iti impartasesc si tie dorinta mea. In speranta ca Universul si citeste, te rog egoist de-a dreptul : – Lasa-te pe tine si  lasa dorintele tale care nu coincid cu ale mele. Vino sisalveaza-ma din chestia asta aberanta pe care o scriu…Iubeste-ma o luna, cat sa-mi treaca neputinta de a te avea ca apoi sa-mi iau puterea de a  cauta salvarea intr-un altul dispus sa ma iubeasca o luna si ceva…

Iluzii…

Iluzia ce se repeta in mod obsesiv devine reala…Cel mai mare iluzionist din lume, propriul tau creier ii da viata. Te urmareste pretudindeni si ignoranta ta inceteaza la primul semn de durere…stii ca durerea e reala si atunci crezi ca si iluzia e la fel. Imbraci oamenii in poleiala de iluzii si de indata ce iese soarele, acestia se dezbraca…arunca tot ce ai pus mai bun pe ei si devin cum erau, oameni si nu ingerii meniti sa faca zambetul tau permanent. El, e ingerul pe care nu-l imbraci…l-ai cautat si l-ai gasit suficint de bun cat sa fie mai frumos direct dezbracat in bataia soarelui. Zambesti, caci asta e rolul lui, sa existe si existenta lui sa te faca sa zambesti. Apoi…tu om fiind incepi sa ceri, iar de la prima doleanta observi ca aripile-i sunt negre si desi e cel mai frumos inger chiar si negru, tu-l imbracasei candva in alb. Ii accepti culoarea naturala si cand il doresti si ii zambesti si-n negrul ce va inconjoara, observi ca el n-a zambit niciodata…atunci incepi sa pui iluzia zambetului peste el… El nu te-a imbracat nicicand in iluzii si n-a zambit nicicand…tu, inca il imbraci si zambeti trist, caci el a plecat de mult…si nici nu cred c-a fost ceva vreodata in afara de iluzia de-a fi fost!

In lumea mea…

Piticii de gradina sunt prieteni cu ciresele care se coc inainte de vreme. Diminetile incep cu mana lui care imi intinde cafeaua zabind. Nu se intreaba de ce o face el cand as putea sa ma trezesc eu prima! Timpul se rezuma la lumina si noapte, nu la ceva ce trebuie tinut pe loc sau folosit cat mai bine. In lumea mea si ziua si noaptea sunt frumoase, iar oamenii n-au reguli de urmat si nici interpretari proprii gresite…sunt buni si atat. Culorile sunt pline de nuante, niciodata nu e doar alb sau negru si nimeni nu se intreaba de ce, se bucura doar de lipsa monotoniei si atat. In lumea mea nu are nicio importanta cine suna primul si nici nu se considera ca am mai mult teren decat el caci se gandeste mai mult  la mine sau i se face dor mai repede…in lumea mea terenul e al nostru si nu e impartit pe bucati.  In lumea mea zapada e calda si tot ce vad e basm…izvoarele curg cu apa dulce si ispita e doar gandul c se poate si mai frumos…se poate sa imprietenesc piticii si cu falnicii copaci si copacii cu iarba si iarba cu mine … iar eu sa fiu prietena ta!

La joaca…

Ma uit in jurul meu si vad ca toata lumea are o problema de ordin sentimental…In egoismul meu ma bucur de tristetea lor…caci pentru mine e  ca un semn imens pe care scrie interzis la iubire…Ati vazut pozele de pe tigari…daca fumezi ajungi asa…ok, prietenele mele imi urla intr-una tacut “daca iubesti ajungi asa”. Ele sunt noua mea motivatie pentru a nu cadea in mreajele iubirii iar…de parca amintirile nu mi-ar fi suficiente… Sunt de principiul mai bine ma pleznesc singura, decat sa o faca altul, eu macar dau cu mila. Totusi ce fac cu nevoile ? Pai…mi le implinesc prin jocuri nevinovate de-a iubirea…sunt si mangaiata si dorita si refuzata si satisfacuta si nici un plang…si traind asa ma intreb de ce oare nu facem toti la fel…de ce nu ne oprim la primul semn  ca de aici inainte ar putea deveni dureros? De ce nu spui stop si apoi alegi un altul cu care sa te intretii pana apare iar semnul ala odios cu “Atentie risc mare de frangere de inimi”?  Oare ce au in plus cuplurile pline de iubire in afara temei permanente de pierdere a ceea ce au? Eu n-am deci n-am ce pierde. E un joc cinstit in care amandoi sau toti 5 stim cum stam si chiar cat stam. Daca azi nu am chef e total ok,nici pe el nu-l doare nici pe mine nu ma ingrijoreaza ca nu-l doare. Ne jucam de-a care pe care…e ca si cand ne-am rostogoli pe iarba fiind pe rand fiecare dintre noi deasupra…si nimeni nu se supara. In povestile mele cu feti frumosi astept sa creasca iarba, astfel incat calul alb al lui Fat-Frumos sa aiba ce sa pasca pt a il cara pe print pana la mine…printu’ n-are nici o vina doar calul e slabit…si atunci cand stiu asta de ce sa iubesc atatea broaste cu sperante cand pot doar sa plantez ovaz? Abstinenta nu m-a atras niciodata…mi se pare stupid sa te abtii de la ce vrei doar pt ca nu e etic sa ai incalcand normele societatii…adica e ok sa ai dar doar daca o ai asa cum au spus altii ca trebuie sa o ai. Imi place sa ma joc si slava Domnului mai sunt cativa ca mine…deci am un parculet al meu in care se mai dau niste oameni in leagane. Daca reusesc sa ii invat inca doua lucruri nici macar nu imi va mai pasa de ovazul domnului cal

Pentru Quckie

Quckie e catelusa mea…e o combinatie reusita intre bichon maltez si pechinez. O am de cand era in burtica, cealalta catelusa a mea, Cora mi-a facut-o cadou. A nascut doi pui. Unul nu a supravietuit si celalat a devenit Quckie. Cora dupa ce a nascut-o, tragea toti oamenii care imi intrau in casa de picior sa ii duca la cosul unde era asezat puiul ei. Se invartea in jurul cosului si privea in ochii omului, ii spunea: “Uite, vezi ce minune am eu aici?” Numele de prajitura i s-a potrivit mereu. E un deliciu sa o privesti cat de zapacita si de iubitoare e. Latra pe toata lumea, dar doar ca sa o mangaie…e o santajista, nu face liniste daca nu o iei in brate. Are niste ochi atat de expresivi si de frumosi incat nu poti sa nu ii raspunzi Corei : “Da, chiar ai facut o minune”. Cand sunt trista, vine la mine, face ochii mari, lasa capul intr-o parte, ii cade o ureche bleaga si face o mutra de nu poti macar de dragul imaginii sa lasi un pic tristetea si sa ii zambesti. O strang in brate, plang si ea ma pupa…asa stie ea sa imi spuna ca o sa treaca. Dimineata ma trezesc cu ochii ei privindu-ma, iar cand deschid ochii incepe sa dea din coada. Cand o certi ,scoate limba ca un copil,ca si cand te-ar certa la randul ei. A nascut 5 pui frumosi acum 2 luni si am vrut sa mai pastrez unul, dar m-am gandit ca Quckie imi umple casa suficient cu bucurie iar Cora cu kiniste. Luna asta implineste 3 ani. NU, nu mai implineste. Azi un om a ucis-o.  A trecut cu masina peste capul ei micut si i-a scos ochii, lasandu-o cu limba scoasa si plina de sange de asemenea. A venit acasa moarta, iar Cora n-a mai fost tacuta…a urlat toata durerea familiei la capul lui Quckie, iar de cand am ingropat-o, Cora daca vrei sa o mangai, i-a pozitie in care a intepenit puiul ei, ca si cand ti-ar spune, sunt EA, mangaiat-o! Traversa din iubire spre mine si a murit ca si cand l-ar certa pe criminal…a ramas cu limbuta scoasa. Masina n-a oprit…Quckie n-a mai miscat…timpul s-a oprit in mine si a oprit si durerea in el. Am avut o minune si cineva mi-a luat-o!

La locurile voastre, va rog!

In stanga sta trecutul, se aseaza frumos in dreptul sufletului si-l umple de amintiri. In dreapta sta prezentul , iar in fata ar trebui sa stea viitorul. In spate ma am pe mine. Ma privesc si din stanga si din dreapta,dar niciodata din fata. Se mai ratacesc prin incapere si dorinta, iertarea, speranta, regretul, iubirea si teama. Ma hotarasc sa le pun in ordine, sa nu mai pluteasca in sala de capul lor. Asez regretul in stanga, consider ca mai bine spun mi-a parut rau decat imi pare rau, ii explic si ramane acolo unde il pun. Asez in dreapta mea teama, ii spun ca am nevoie de ea chiar acum, ca trebuie sa fiu atentala ce decizii iau ca nu cumva regretul sa isi schimbe pozitia. Ma intelege si se aseaza in dreapta.  Pun iertarea in spate, am nevoie de ea cu mine, am nevoie sa ma iert si sa iert. Ii convine pozitia,asa ca accepta. Asez speranta in fata si ca sa nu o las singura ii alatur si dorinta. Consider ca fac un cuplu reusit si ele ma aproba. Ramane iubirea si cum nu stiu unde sa o asez o rog sa asepte la usa si din cand in cad sa ciocane sa vada daca i-am gasit vre-un loc. Iubirea se revolta. Imi spune ca e satula de asteptat si ca atata timp cat i-am luat si speranta si am asezat-o in alta parte, ea nu ma mai crede. Ii promit ca ii voi face loc si imi aminteste ca am mai spus asta, dar ca teama a castigat mereu in fata ei. Vazand atitudinea iubirii, dorinta, adica prima farama de iubire incepe sa se agite si sa o sustina tacit. Se muta din stanga in dreapta si ma da peste cap. O rog sa inceteze, dar nu ii pasa…se aseaza intr-un final in el. Ochii incep sa nu ma mai asculte, dorinta e mai puternica…Vazandu-ma invinsa incep toate sa ma doboare. Regretul vine-n dreapta si ma cearta…deja imi pare rau ca am avut teama langa mine in trecut. Iubirea intra caci asa se intampla de cate ori dorinta creste, iar a mea crescuse suficient cat sa isi ia zborul. Iertarea e singura care ramane la locul ei si imi sopteste : iarta-te ca nu le-ai asezat cum trebuie, lasa-le sa se aseze singure si mai fa doua locuri in lumea ta mica si plina de vise…gaseste-i loc suferintei, caci dorinta s-a asezat gresit, iubirea e neimpartasita si durerea e doar a ta. Priveste-l bine cum pleaca cu dorinta ta si obisnuieste-te cu gandul ca ti-a stat si-n stanga si in dreapta si in spate si va fi si-n fata…iar dupa ce vei plange suficient…fa loc resemnarii,caci dupa ea, toate se vor aseza la locurile lor!

Interviu inocent

Da cine are inima? Noi oamenii…Si ce facem cu ea? Imbatranim … si spulberam toate visele inimii tinere. Pe cine iubesti tu Stefania? Pe Stefania…si Stefania creste si uita de Mos Nicolae,nu-l mai crede pe Mos Craciun,afla ca oamenii mari nu sunt tocmai cuminti,se descopera,nu mai stie daca se iubeste…apoi uita sa iubeasca si invata doar sa se multumeasca. Toate in jur devin decizii luate in urma unei dezbateri cu ea insasi, se astern avantajele si dezavanjele fiecarui gest si se trage concluzia…cum o striga el nu mai conteaza de mult…cand se intreaba daca el o iubeste Mos Craciun e disparut de mult si oricum niciodata n-a vorbit…il priveste si de cele mai multe ori ii ajunge iar cand incepe sa il simta…el se satura…il are si-l mai vrea, il mai vrea,il mai vrea…iar pana la Doamne Doamne si INAPOI, ajung doar rugaciunile ei de a fi din nou copil, de a fi totul la fel de inocent si simplu ca atunci…Doamne Doamne spune NU…si rugaciunile vin inapoi…iar ea ramane mare, nu-l are dar nici nu-l mai vrea, nu-l mai vrea, nu-l mai vrea…il simte cateodata si se satura cu putin…e mare acum si totul e practic, mai putin timp pentru mangaieri si sarutari dimineata caci stie ca si astea in scurt timp vor fi un fel de Mos Craciun…

El vs El

- Nu mai face asta! Nu mai te comporta asa! A…si nici asta, nici aia, nici asta…

- Nu inteleg, de ce imi ceri sa schimb tot ce fac si tot ce sunt?

- Pentru ca tin la tine si pentru ca vreau sa iti fie bine!

- Ok…si totusi tu cum ai ajuns sa tii la mine? Nu fiind aia si facand asta si asta?

Discutia continua…el imi spune ca el e special, ca a vazut potentialul din mine si ca stie ca pot mai mult…eu ii aduc aminte ca toti oamenii din viata mea sunt speciali…si toti au vazut acelasi lucru,tocmai de aceea port cu toti aceeasi discutie… el insista:” – eu am avut rabdare sa te cunosc si abia atunci am realizat ca esti misto, e pacat sa nu vada si ceilalti asta”. Ii spun soptit ca cei ce n-au rabdare nici nu merita sa vada.

- Nu vreau sa mai permiti nimanui sa te “plezneasca”!…  a doua zi, chiar el imi da o palma…iar seara discutia se reia, nu vreau sa mai permiti nimanui sa te “plezneasca”…

- Nu vreau ca de maine sa ma mai lovesti!

- Dar astea sunt glumele noastre!

- Nu vreau ca de maine sa ma mai lovesti! Chiar tu mi-ai spus ca nimanui!

- Da, dar nu ma refeream la noi…

- Nici ceilalti nu se refera la ei…stii asa cum tu glumesti si ei glumesc! In plus e absurd sa imi spui azi sa nu mai primesc bomboane si maine sa-mi aduci si sa te superi ca zic…nu mersi , nu vreau bomboane!

- Nu vreau sa te vad ca mai accepti sa fii jignita…vreau sa vad ca ai o anumita prestanta! Dar de ce te superi pe mine? Te-am jignit?

- Nu si nici nu o vei mai face vreodata…nu accept!

Nervos imi spune – Incalta-te si iesi afara!

Ies…inainte sa ii mai spun ca si eu vreau multe de la el, dar ca toate ii lipsesc cu desavarsire!

*Discutia probabil nu va avea nici un sens pentru multi, dar am postat-o tocmai in speranta ca el citind-o negru pe alb, va realiza absurditatea in care s-a zbatut…va constata ca s-a invins singur cu ultimele doua replici intr-un joc in care s-a jucat de unul singur!

* Iar apropo de schimbarile cerute, poate privita in imagini si la masculin…iti suna altfel :

Ma prefac in ploi

Poveste neterminta…

“Nu vreau sa ajung sa spun si de el ca a fost!” Asa incepea raspunsul la intrebarea : “De ce esti trista?” Se temea ca si el care acum e tot,el care acum o invata cat de frumoasa e iubirea,el care acum face totul sa fie poveste avea sa ajunga candva doar o poveste. Simtea cum se duce, cum iubirea le scapa printre degete si cum ei privesc orgoliosi la ce se alege din ea. Isi aducea aminte cum e el de fapt si cum e ea si cum ei par acum ceea ce nu sunt…se intreba cum au ajuns din toata magia ce ii inconjura la inceput in mizeria de acum,in panda asta nesfarsita a celui ce avea sa greseasca mai rau…din noptile in care faceau dragoste au ajuns la nopti in care doar se intreaba unde e cel cu care faceau dragoste…din dimineti trezite cu zambetul pe buze si cu celalalt in gand,au ajuns la dimineti in care doar gandul la cum erau cumva ii mai face sa zambeasca… “Am obosit sa ma chinui sa reconstitui ce-am avut,am obosit sa incerc sa il inteleg si sa ii caut scuze pentru care nu mai e ce-a fost…dar nici n-am puterea sa vorbesc de el la trecut”…de cealalta parte gandurile sunt asemanatoare…si el se intreaba unde e ea cea care l-a cucerit inainte ca ea sa stie ca el exista si de ce uneori ea e atat de rea si pare atat de satula…de iubit se iubesc inca,dar paradoxal desi inainte puteau da lectii despre cum se iubeste…acum in loc sa castige experienta odata cu timpul, ei uita cum trebuie mangaiat celalalt…Te uiti la ei din exterior si fiecare are dreptate in felul lui, si ea a gresit si el a gresit…si asta o stiu amandoi insa nici unul nu stie ca celalalt chiar l-a iertat si e gata sa continuie ceea ce incepusera…fiecare asteapta de la celalalt sa faca primul pas si celalalt chiar il face, fiecare dintre ei face pasul, azi ea, maine el si totusi…azi el si maine ea se intreaba ce a vrut celalalt sa spuna prin sarutul de ieri sau prin noaptea trecuta. Privesc orbi cum dragostea lor se consuma prin interpretari gresite…se uita cum se alege praful si tac…azi ea, maine el… As vrea sa ii spun ca nu va ajunge sa spuna si de el ca a fost…ca el nu va fi doar o parte a trecutului ei…as vrea sa o asigur ca peste doi ani nu il va revedea intr-un bar alaturi de alta si ca nu se vor prezenta drept…un fost “prieten”… as vrea sa ii spun ca el nu va fi o amintire frumoasa… ca el nu va fi si atat…dar cum el tace si cum ea tace…tac si eu…