D’ale vietii…

Te loveste viata uneori din toate partile… incerci sa te aperi in stanga si zici “au” in dreapta.Iti spui ca ai invatat si te aperi in ambele parti…cand deodata iti pica ceva in cap. Esti atent si la asta si mergi privind in sus cu armura in dreapta si in stanga…si…te impiedici si cazi…Resemnat te asezi in cur si astepti sa vezi cate mai are pregatite pentru tine…si loviturile vin una dupa alta si durerea creste si tu…astepti. Stii ca la un moment dat ranile se vindeca si ca viata isi alege o noua victima…iti da o pauza in care sa te refaci pana sa iti faca urmatoarea vizita. Am ales de multe ori sa ma lupt, sa par puternica si sa nu dau impresia ca ma afecteaza…dar acum…sunt prea obosita si prea trista sa ma lupt cu ea. Ma rup de mine si privesc scena ca pe un film sadic…sunt doar un persoaj in viata mea si ma uit la mine si mi-e mila…nu ma mai admir, nu ma mai mint ca trec si peste astea…ci doar ma privesc, suspin si tac. Imi aduc aminte ca intr-o zi ma voi face mare…atat de mare incat nici o armura nu ma va acoperi si orice scut imi va fi mic…voi fi atat de mare incat nu ma voi mai privi caci personajul meu e unul mic…intr-un rol secundar  si episodic. Ma voi face mare si voi cara cu mine toate palmele vietii intr-un one man show…doar al meu!

O sa ma fac mare intr-o zi!

Statea ghemuita cu genunchii la piept si plangea. Fetita privea la copiii din fata ei, isi sterse lacrimile de maneca hainutei se incuraja: “o  sa ma fac mare intr-o zi si asta nu o sa mai doara”. Statea retrasa in ultima banca a clasei si o durerea ca toti ceilalti stateau impreuna si isi aratau cadourile primite de Craciun. Stia de mult ca Mos Craciun nu exista si mai stia si ca mama nu are bani de cadouri asa ca nu asta ii era durerea ci faptul ca ceilalti copii considerau ca Mosul exista si ca ea nu a primit nimic pentru ca nu a meritat. Au mai trecut ani si au mai trecut si Craciunuri si obisnuinta si-a spus cuvantul, acum nu mai dureau atat de tare impresiile celorlalti. A intrat la liceu si si-a intalnit si prima iubire. Si-a gasit pe cineva care sa o inteleaga sa nu ii critice saracia si sa o iubeasca asa cum e. Intr-o zi el ii spuse ca relatia lor trebuie sa se termine caci a cunoscut pe altcineva si s-a indragostit. Fata ii intoarse spatele si incepu sa planga. Isi aduse aminte iar de vorbele memei : “O sa te faci mare intr-o zi si asta nu o sa mai doara, poate o sa razi cand iti vei aminti”! Isi stese lacrimile iar si se hotari sa astepte cuminte “sa se faca mare”. Anii au facut iar ce stiu ei mai bine si au trecut repede. S-a angajat pentru a isi ajuta mama care era bolnava si nu mai putea munci si a renuntat la facultate. Stia ca e aproape mare si asta ii dadu putere sa nu mai planga de data asta. La locul de munca  suporta multe, dar se intorcea acasa zambind sa isi ajute mama. A intalnit un alt barbat si s-a casatorit, iar in ziua in care a aflat ca e insarcinata a stiut ca asta e cea mai fericita zi din viata ei si ca acum e mare. Mama ei nu a apucat sa isi vada nepotul, a murit cu 2 luni inainte. Fata a plans mult si nimic nu o mai consola. Simtea ca pierderea mamei doare indiferent cat esti de mare. A avut o casnicie reusita si un copil destept si frumos caruia a avut grija ca de fiecare Craciun sa ii ofere un cadou. Cand baiatul ei a impinit 18 ani sotul a murit intr-un accident de masina. Singura in casa, a plans pentru tot, pentru copilaria trista, pentru adolescenta trista, pentru mama ei, pentru sotul ei si pentru ca acum era mare si in loc sa o doara mai putin, amintirile stranse o raneau pentru perioada in care si le-a renagat. Acum e bunica. Baiatul ei i-a daruit o nepotica, iar in prima zi cand aceasta a venit de la gradinita plangand acasa ea i-a spus :” Plangi acum puiule, caci intr-o zi o sa te faci mare” !

Lectia neinvatata…

Era tacut si timid cand l-am cunoscut a doua ora. Avea chip de copil… desi stiam ca in el zace toata barbatia durilor de pe strazi.A facut multe si nu toate frumoase, dar zambetul si vointa lui sterg orice cazier. Vorba melodiei “e genul de baiat de care ti-a zis mama ta sa te feresti”…mie nu mi-a zis mama, iar daca mi-ar fi zis as fi zis ca nu stie sa aprecieze un om, ca de asta se inseala. Mi-au zis altii in schimb : “sunteti din medii diferite si niciodata nu va veti intelege iar tacerea lui nu e decat un semn de politete, tine minte asta”…am tinut minte si atat, mi-am vazut in continuare de treaba(aveam treaba sa il plac asa cum e el)…Dupa un timp am aflat ca e tacut doar cu mine nu si despre mine…mi-a spus prietenul lui tot ce am avut nevoie sa stiu ca sa imi revin…pe langa faptul ca vorbea despre mine, mai si inventa despre mine…si atunci mi-am invatat lectia…aparentele inseala si indiferent cat de frumoasa vezi tu situatia prin ochii tai de indragostita, asculta-i si pe cei din jur…ei  vad totul cu ochii limpezi!

Uraste-ma in gand…

Nu mi-o mai spune in fata. Ingroapa-ma, fa-mi  parastasul de un an si tine-ma minte in sinea ta…nu o mai face public. Nu ma mai uri cu voce tare, nu ma mai suna cand iti aduci aminte ca ma urasti, doar ca si eu sa imi aduc aminte ca inca te iubesc. Hai sa ne uitam sentimentele impreuna, tu uita-mi numarul de telefon si eu voi incerca sa iti uit chipul. Fiecare dovada de suferinta  a ta, chiar si acum dupa un an imi frange inima. Ma urasc ca ma urasti  si ma urasc ca te iubesc. Ura e de 3 ori mai puernica decat iubirea aici.Eu ma urasc de doua ori si tu o data, dar ura ta e doar prilejul unei noi condamnari. Sentinta a fost data, injusta sau corecta am executat-o si inca mai am din ea. Sa traiesc fara tine intr-un loc plin de tine e o pedeapsa colosala. Ma doare absenta ta mai mult decat stiam ca poate durea. Ma suni sa imi aduci aminte ca nu ai uitat…sa fim seriosi crezi ca eu am uitat? Imi aduc aminte ca am gresit in fiecare moment in care ma simt singura, deci stiu in permanenta ca am gresit. Eu port doliu dupa ceea ce am ucis, poarta si tu dupa criminala…dar hai sa purtam doliu cum se cuvine…in liniste si….. “de morti numai de bine” !