Cantec necantat…

Cand ai plecat cu tine ai luat,
Si cheia si castelul de imparat
Nu te-ai uitat o clipa-n urma
Sa vezi in ce ruine or sa-ajunga
Ai luat in drumul tau grabit
Si sufletu-mi asa ciobit
Si nu mai simt
Si nici nu vad
Stiu doar sa te mai strig
In teama de prapad
Visam in culori, visam in doi
Dar tu ai luat fara sa aduci inapoi
Credeam in tine si-n castele
Ghiceam in zatul din cafele
Cum c-ai sa stai si n-ai sa pleci
Credeam ca stai stai, nu doar ca treci
Si nu mai simt
Si nici nu vad
Stiu doar sa te mai strig
In teama de prapad
Ai luat cu tine la plecare
Pana si sansa la uitare
Mi-ai scris in ochi inghesuit
“si totusi te-am iubit”
Si nu mai simt
Si nici nu vad
Stiu doar sa te mai strig
In teama de prapad…

Despre inima…din inima!

Priveam la chipul lui si imi intrebam inima :  Hai, nu tresari? Nici gand…inima mea avea treaba…isi urma ritmul batailor …zice ea ca are un numar de batai pe minut si si-l respecta cu sfintenie…E si asta o chestie…la urma urmei cine mai poate face un singur lucru toata viata si sa-l faca si pe ritm? Ma uit mai bine la el…ma apropii, il ating si incep sa numar…1, 2, 3…mda…bate normal, nu vrea sa tresara…imi aduc aminte de pariul facut cu ea…ala pe care l-am “castigat”…ea bate in continuare sictirita de indecizia mea…au fost vremuri in care urla la mine…ma intreba daca sunt nebuna de-i cer ba sa da, ba sa nu…acum…bate linistita, s-a plictisit sa incerce sa ma inteleaga sau sa-mi faca pe plac…a decis de una singura … ca vreau, nu vreau…ea nu mai vrea! Imi placea sa imi placa…era gandul ala ca poate poate candva se va intampla ceva…era motivatia zilei de maine in visul poatelui de azi…acum ma intorc de unde am plecat, de la poate o sa imi placa si poate o sa fie ceva ca apoi sa poata sa se termine ca eu sa pot sa sper ca poate poate candva se va mai intampla ceva. Inima n-ai pic de mila…m-arunci in razboaie in care te port cu mine,pe care le pierdem impreuna, din care ne refacem separat…Bucati din mine vor sa il vrea, bucati din tine il reneaga…fii buna si renunta tu…lasa-ma sa ma enervez ca nu ma vrea, lasa-ma sa ma mint ca nu il merit, hai sa-l plangem impreuna ca sa avem de ce nu bucura cand ne trece…da-i sansa sa ma traga de par, sa iti suga din sange…sa bati mai repede, sa rasuflu mai greu…sa clipim a dragoste…Inima n-ai vrea sa facem… pace ?

Cantare intre prieteni…

Program artistic Restaurant Nautilus – Str Popa Nan nr. 48 

Data:  miercuri  2009-01-21  ora:  20.00
Invitati: EMERIC IMRE
Descriere program: RAZVAN KRIVACH si trupa.

Data:  joi  2009-01-22  ora:  20.00
Invitati: Alina Manole
Descriere program: Seara Folk.

Data:  vineri  2009-01-23  ora:  21.00
Invitati: KRYPTON
Descriere program: Cantare a’ la Eliad

Data:  vineri  2009-01-30  ora:  21.00
Invitati: Radu Captari si La Strada
Descriere program: Exra-Fenomenal

Data:  vineri  2009-01-06  ora:  21.00
Invitati: Marius Batu si Mircea Vintila
Descriere program: No comment

Data:  vineri  2009-02-13  ora:  21.00
Invitati: Pacifica
Descriere program: A dream…

Data:  vineri  2009-02-20 ora:  21.00
Invitati: Mircea Bodolan
Descriere program: Nemuritorii

Data:  vineri  2009-02-27  ora:  21.00
Invitati: Dinu Olarasu
Descriere program: Muzica de suflet

Cu alte cu cuvinte…te astept…sa cantam impreuna!

Povestea unui loc…

Acum un an…15 decembrie 2007

Eu : – Unde facem revelionul?

Ei :   – La Nautilus!

Eu :  – Ce-i asta?

Ei :  – Un local foarte misto…o sa iti placa…

Tocmai se inchisese locul in care noi ne intalneam seara de seara…era un barulet in care toata lumea stia pe toata lumea, unde aveam loc intotdeauna…un fel de a doua casa, doar ca o casa a prieteniilor! Eram trista stiam ca nu o sa mai gasim un altul si ma temeam ca astfel o sa ne pierdem si noi de noi, ca vom iesi pe rand unii cu altii in diverse locuri…si totul va fi doar o amintire a ce a fost candva!

Stabilim sa ne intalnim toti sa vad si eu locul. Ajung acolo si dau de un restaurant in toata regula…cu acvarii cu servetele frumos aranjate pe fetele de mese, cu corabii, scoici si cascade pe pereti…ma inspaimant…spun asta nu-i de noi…aduce a fitze si a oameni trecuti de o varsta…aici probabil se mananca in liniste, se asculta muzica de relaxare si se pleaca repede…nu se intinde lumea la povesti. Nu termin de exprimat ideea ii vad pe cei din jurul meu zambind pe genul…las ca o sa inteleaga ea…aud o chitara si vad un barbat  se apropie de masa noastra cu chitara cu tot…canta si cu el canta si toata masa mea…mai erau mese ocupate…cantau si ele…termina de cantat si lumea aplauda si cere o alta melodie…privesc uimita toata scena si ascult si mai uimita ce canta…folk…si canta bine…intreb cine-i tipu’ care canta din toti plamanii intr-un restaurant…mi se raspunde sec: patronul. Imi aduc aminte ca omul sfinteste locul si dau din cap in semn de confirmare ca asa e. Din secunda aia realizez ca inca se mai poate…ca mai exista case ale prieteniilor…ca am schimbat locul vechi si n-am piedut nimic doar am castigat noi prieteni, patronul, sotia lui,barmanul, ospatarul…oamenii de la celalate mese…toti te tratau ca si cand te-ar sti de o viata si vor sa te stie in continuare…A fost o seara senzationala…m-am simtit ca si cand cineva imi citise gandurile si decisese sa le si materializeze…intr-un loc…in niste oameni. Au urmat sute de seri identice si zeci de prieteni noi. Asta era inceputul…acum la mai bine de un an, ma duc acolo, dar nu imi mai canta doar patronul, ci toti cei pe care ii ascult acasa pe cd-urile de folk…s-a inchis casa eliad si cei ce locuiau in ea s-au mutat in casa mea…miercuri il voi asculta live pe Emeric Imre si candva saptamana viitoare pe Ducu Bertzi, pentru ca vorba aia…omul sfinteste locul si oamenii astia care au pus bazele restaurantului l-au sfintit atat de bine incat si mie mi se indeplinesc dorinte…e suficient sa intri, sa iti doresti si apoi ai! Eu mi-am dorit un loc unde sa mananc bine…il am…mancarea e dementiala dar paleste in fata hranei spirituale pe care ti-o ofera…mananc langa prietenii mei pe muzica mea preferata…si singurele fite ale localului de care ma temeam la inceput sunt ale mele…cand ma prostesc palngandu-ma ca intarzie cafeaua …

Din lipsa de inspiratie…pentru somn!

Aveam pofta sa scriu mai devreme…eram in starea in care cuvintele veneau de la sine, expresiile se aseazau frumos iar tristetea se transforma in arta. E o chestie si asta…sa stii sa suferi frumos… Mi-a trecut inspiratia si acum nu numai ca nu am cuvinte dar imi lipseste si subiectul de baza, asta despre care practic m-am apucat sa scriu. Mi-a trecut inspiratia dar am ramas cu ideea ca trebuie sa scriu ceva. Am ajuns devreme acasa azi si am incercat sa si adorm devreme, dar gandul ca vr0oiam sa scriu ceva si nu am scris nu imi da pace…ma ridic din pat si ma asez in fata monitorului…imi spun :  – Trebuie sa scriu, ca sa adorm! Incerc sa imi aduc aminte despre ce vroiam sa scriu…era ceva de dragoste IAR… scriu ceva de dragoste dar realizez ca lipseste dragostea din text…renunt…o iau de la capat si incerc sa imi aduc aminte exact ce m-a motivat sa scriu acum cateva ore…imi aduc aminte…era el…ok , incerc sa scriu despre el…dupa cum se poate observa…nici despre el nu am reusit sa zic nimic…si el lipsea si se mai schimbase si situatia cu ultimul telefon…am ratat momentul, trebuia sa scriu inainte sa il sun…renunt si la el…caut subiect…imi propun sa scriu un vis…ma uit la tot ce am scris pana acum si vad ca majoritatea textelor sunt triste, asa ca incerc un text in care sa descriu ce imi doresc ca si cand chiar as avea…sa scriu cum ar fi daca ar fi…nu-mi iese nici asta si ma mai si intristez cand imi aduc aminte ca sigur n-o sa am…incerc o ultima chestie…o pun pe Tracy Chapman sa imi cante “Give me one reason..to stay” si “fast car”…imi aduc aminte de ultimul lucru pe care il regret si incep sa il scriu…asta chiar imi iese…e atat de sincer si de simplu textu incat sunt mandra de el…cand sa il public imi dau seama ca e prea devreme sa fie aflat, stiu ca citeste ce scriu si stiu ca inca joc teatru deci nu vreau sa afle ca imi pare rau, ca n-a fost vorba de tarie ci doar de prostie…a trecut o ora si sunt in acelasi stadiu…pagina e goala…si nu imi este somn…asa ca iau decizia finala…scriu despre cum e sa nu ai inspiratie si sa scrii despre lipsa de inspiratie! Scriu …

Cu cartile pe fata…

Si? Am vazut ce ai in mana…acum ce urmeaza?

Pai…firesc ar fi sa decizi daca mergi mai departe sau nu?

Mda… dar ce joc nebun e asta, daca iti stiu cartile? Sansele sa pierd sunt inexistente…eu stiu ce carti ai in mana si stiu si ce carti am eu, deci stiu daca sunt mai buna sau nu? Tu de ce mai joci?

De placerea jocului…imi asum riscul…deci pariezi ceva sau nu?

Ok…daca zici tu…sunt all in…mergi?

Merge…ce ai?

Royala…am castigat…acum fa-mi-te cadou!

Eu am un 7 de trefla, deci sunt mai bun!

Esti nebun? 7 de trefla nu inseamna nimic, cum dracu sa castigi?

Eu nu stiu ce joc joci tu, dar eu jucam jocul nebun, cel despre care vorbeai si despre ale carui reguli ai uitat sa intrebi! Dupa regulile mele 7 de trefla bate orice.

Nu e normal…

S-ar putea sa ai dreptate…nu e normal, dar e al dracului de corect…asa ca… ma bucur sa te am asa, cu cartile pe fata!

…

Mi-e frica de mine!

Mi-e frica sa recunosc ca nu sunt atat de buna cat ma vad altii,mi-e frica sa admit ca nu sunt nici macar atat de buna cat ma vad eu cateodata…Mi-e frica sa aflu ce vreau de la viata, de teama neputintei de a imi oferi…mi-e greu sa recunosc ca el e mult mai bun, prea bun pentru mine…ca pe un altul chiar il vreau si nu il am si ma doare…mi-e frica sa recunosc ca simt, de teama sa nu par slaba…m-am obisnuit sa ma prefac ca nu imi pasa, ca nimic nu ma darama, ca sunt sigura pe mine in orice situatie si cel mai trist e ca m-am obisnuit sa ma prefac si in fata mea, nu numai in fata altora. Nu mai stiu cat am fost ultima oara eu, exact asa cum am simtit…nu mai stiu ce simt si nu am nici cea mai vaga idee de ce ma mint. Mi-e frica sa plang de teama ca nu ma voi mai opri niciodata. Sunt speriata ca un necunoscut imi poate intra in adancul gandurilor mai curios decat am incercat eu sa imi intru… un necunoscut ma poate da peste cap fara nici un fel de efort iar asta denota grave probleme ale mele…nu stiu de unde provin si nici cum se solutioneaza…mi-e teama ca voi face ca de obicei, ma voi preface ca uit discutia , ca il uit pe el, ca zambesc fals in continuare si ma inchis in lumea mea ireala asteptand ca problemele reale sa treaca de la sine…sa se sature de ignoranta mea, sa imi faca bagajele si sa plece la cineva care le acorda un strop de atentie…Habar nu am ce fac, ce spun, cine sunt si totusi viata mea merge mai departe fara sa se intrebe daca eu inteleg ceva din ea…ma trezesc , ma privesc in ochi si dincolo de culoare nu-mi place nimic…mi-e teama ca nu voi face fata celei care sunt, ca nu va coincide cu ce care as vrea sa fiu si sansele sunt mari sa fie asa caci nici macar cum as vrea sa fiu nu stiu! Imi sunt mai straina decat toti cei carora le stiu macar numele…nu stiu cine sunt eu, dar le pun altora etichete si de cele mai multe ori acestea sunt corecte…Vreau sa fiu fericita fara sa stiu ce ma face fericita…deci n-am nicio sansa…Pana si  cuvintele astea le scriu cu lacrimi in ochi…dar le inghit, nu le las sa curga de teama sa nu cumva sa imi spuna ceva despre mine in timp ce curg siroaie!

Un comment despre cum sunt eu…ar fi de ajutor…poate ma regasesc intr-unul, poate imi pare cunoscut si imi asum…poate fac o selectie si ma constuiesc …poate stiu altii ceea ce eu nu stiu!

Pariu cu inima…

Am toate sansele sa castig…am analizat problema de aproape si inima nu are nici o sansa in fata mea. E doar o bucata din intregul numit eu. Am maini, am picioare, am ochi… am de toate si pe toate le controlez cu mintea, care e  tot a mea. Inima e doar o bucata de carne…stie doar sa bata si sa pompeze niste sange. Eu stiu sa rad, sa tac, sa inchid ochii, sa merg mai departe…Aleg o alta inima, caut sa fie la intaltime, ca jocul sa fie corect pentru ambele parti…ii dau timp suficient inimii mele sa ma convinga…si apoi ma uit in stanga jos…port o discutie cu mine si imi urlu…LA ATAC…arata-i inimii tale ca nu decide pentru tine! Imi aprind o tigara, ies la un film, rad cu pofta si ciocnesc un pahar in cinstea pariului castigat…cei din jurul meu ma privesc dezamagiti…nu inteleg de ce, sunt o invingatoare doar…am castigat, inima nu are nimic de spus in fata mea…bate in continuare…isi vede de treaba…imi aprind alta tigara, ritmul cardiac incepe sa creasca…de la tigari probabil, am citit eu pe pachet sa se mai intampla…si bate, bate, bate…incepe sa bata atat de tare incat mainile ma dor, picioarele ma dor, ochii se deschid inlacrimati…iar mintea ma cearta si ma intreaba de ce o arunc in razboaie pe care nu le-a castigat niciodata…incerc sa adorm…e imposibil, acum si inima si creierul ma cearta…m-as lupta cu amandoua dar nu am puterea invingatorului caci am aflat din privirea celorlalti ca am pierdut totul in secunda in care m-am decis sa fac un pariu cu mine…imi aprind alta tigara!