Poveste neterminta…

“Nu vreau sa ajung sa spun si de el ca a fost!” Asa incepea raspunsul la intrebarea : “De ce esti trista?” Se temea ca si el care acum e tot,el care acum o invata cat de frumoasa e iubirea,el care acum face totul sa fie poveste avea sa ajunga candva doar o poveste. Simtea cum se duce, cum iubirea le scapa printre degete si cum ei privesc orgoliosi la ce se alege din ea. Isi aducea aminte cum e el de fapt si cum e ea si cum ei par acum ceea ce nu sunt…se intreba cum au ajuns din toata magia ce ii inconjura la inceput in mizeria de acum,in panda asta nesfarsita a celui ce avea sa greseasca mai rau…din noptile in care faceau dragoste au ajuns la nopti in care doar se intreaba unde e cel cu care faceau dragoste…din dimineti trezite cu zambetul pe buze si cu celalalt in gand,au ajuns la dimineti in care doar gandul la cum erau cumva ii mai face sa zambeasca… “Am obosit sa ma chinui sa reconstitui ce-am avut,am obosit sa incerc sa il inteleg si sa ii caut scuze pentru care nu mai e ce-a fost…dar nici n-am puterea sa vorbesc de el la trecut”…de cealalta parte gandurile sunt asemanatoare…si el se intreaba unde e ea cea care l-a cucerit inainte ca ea sa stie ca el exista si de ce uneori ea e atat de rea si pare atat de satula…de iubit se iubesc inca,dar paradoxal desi inainte puteau da lectii despre cum se iubeste…acum in loc sa castige experienta odata cu timpul, ei uita cum trebuie mangaiat celalalt…Te uiti la ei din exterior si fiecare are dreptate in felul lui, si ea a gresit si el a gresit…si asta o stiu amandoi insa nici unul nu stie ca celalalt chiar l-a iertat si e gata sa continuie ceea ce incepusera…fiecare asteapta de la celalalt sa faca primul pas si celalalt chiar il face, fiecare dintre ei face pasul, azi ea, maine el si totusi…azi el si maine ea se intreaba ce a vrut celalalt sa spuna prin sarutul de ieri sau prin noaptea trecuta. Privesc orbi cum dragostea lor se consuma prin interpretari gresite…se uita cum se alege praful si tac…azi ea, maine el… As vrea sa ii spun ca nu va ajunge sa spuna si de el ca a fost…ca el nu va fi doar o parte a trecutului ei…as vrea sa o asigur ca peste doi ani nu il va revedea intr-un bar alaturi de alta si ca nu se vor prezenta drept…un fost “prieten”… as vrea sa ii spun ca el nu va fi o amintire frumoasa… ca el nu va fi si atat…dar cum el tace si cum ea tace…tac si eu…

Fragmente intre vis si realitate

Ciorapii grosi de lana si un pulover verde larg aveau sa imi fie vestimentatie in acea zi. Sunt destul de slaba, deci tinuta nu ma avantajeaza, dar asa se intampla in general, te trezesti ciufulita si cu ochii mici fara sa stii ce urmeaza. Il sarut de buna dimineata si ma duc sa fac cafeaua. La intoarcere arunc o privire in oglinda de pe hol si imi spun in gand : “ar trebui sa ma imbrac si sa ma pieptan…totusi”…intru in camera si ii intind ceasca de cafea, se uita tamp la mine si imi zice : “esti frumoasa!” zambesc ironic si ii raspund si mai ironic : “sigur ca da, si pe tine te avantajeaza culoarea pernei”…ma trage in pat, ma saruta si imi explica dulce ca el nu glumea. Brusc imi aduc aminte de toate petrecerile si nuntile la care am mers impreuna si de orele pe care le petreceam aranjandu-ma si schimband rochii, ca apoi sa il intreb cum arat, cersind practic raspunsul dorit. Raspunde mereu sec :”iti sta bine sau arati bine”, iar acum “ma trezesc direct frumoasa”. Primul gand e cel firesc…deci ma inseala, se simte vinovat si vrea sa compenseze cumva, da nu l-o duce capu’ ca asta e totusi prea evidenta? Adica in doi ani nu m-a vazut niciodata frumoasa desi de multe ori m-am chinuit sa fiu, doi ani nu m-a sarutat el niciodata inainte sa isi bea cafeaua,iar daca incercam eu ma dadea usor la o parte sa-si citeasca ziarul…si acum? Nici ziar,nici cafea nici tinuta sexy sau farduri ci doar eu cu el romantic subit? Sa fim seriosi…El continua : “stii ca te iubesc nu?” se ghemuieste in bratele mele…el barbatul,se face mic si asteapta mangaierile, incepe sa se prosteasca, sa se alinte si sa ma alinte, ma imita pe mine de fapt…ma intreaba ce vreau sa facem azi…eu mirata il intreb:” cum nu pleci?’ Doi ani de zile pleca mereu atunci cand se trezea, avea mereu ceva de facut, iar acum… Imi aduc aminte cat am visat la o dimineata ca asta, cat imi doream atunci cand pleca sa nu mai plece a doua zi…cat tanjeam sa se comporte macar o data ca azi, iar azi cand intr-un final o facea in loc sa ma bucur analizam de ce o face. Ma intristez si realizez ca nu-l mai iubesc si realizez ca si el stie asta,a aflat-o inaintea mea si incearca sa mai salveze ceva…nu, nu ma inseala, doar nu vrea sa ma piarda. Nu ne-am sincronizat niciodata, atunci cand eu vroiam sa mananc, el vroia sa joace fotbal, atunci cand eu vroiam sa ies in oras el vroia sa doarma, atunci cand eu il iubeam el doar se lasa iubit,cand eu sufeream el nu stia, acum cand el ma iubeste eu ma mir iar cand el sufera eu stiu…Am aflat tarziu ca imi vedea frumoase pana si cele mai urate ipostaze ale mele, am inteles tarziu ca iubea si ceea ce eu imi uram…dar a tacut atat de mult si eu am ascultat atat de putin incat atunci cand a vorbit,toata atentia mea era concentrata pe tacerea de odinioara…Timpul a fost rabdator cu noi,dar noi nu am mai avut rabdare…

Pentru toti cei care …

Fiinta umana e cea mai complexa fiinta… este dotata cu calitati si defecte si cu sansa de a le deosebi si a le alege. In urma procesului de selectare a partilor din tine care vrei sa te reprezinte esti catalogat de catre celelalte fiinte umane ca fiind un om bun sau un om rau(am ales sa simplific denumirile si categoriile tocmai pentru a fi cat se poate de pe intelesul tuturor).  Pentru cei care nu stiu inca ce ii poate incadra in cea de-a doua categorie, am ales sa dau cateva exemple(mentionez ca voi fi extrem de subiectiva,deci nu este un post general valabil ci unul adresat expre anumitor oameni din jurul meu). A uita de unde ai plecat este una din greselile des intalnite si din pacate nu este doar o expresie. Multi dintre cei pe care ii cunosc isi uita voit propriile greseli si mai mult de atat judeca public greselile altora, greseli de multe ori infime fata de greselile “judecatorului”. Aceeasi expresie se aloca si celor care au uitat momentele in care nu le era tocmai bine iar cei in care “dau cu noroi” acum, incercau sa le faca bine. Nu voi dezvolta subiectul, este de la sine inteles de ce este gresit sa faci asta…regret insa ca nu este de la sine inteles pentru toti. O alta greseala care te trimite catre categoria “om rau” este ipocrizia. Este o trasatura de caracter care ii lipseste omului bun. Sa fii un adevarat “pupincurist” si sa afisezi o falsa admiratie pentru un om care cum te scapa 2 secunde din ochi devine principala ta sursa de discutie deloc admirabila nu este ok. Nu e ok  sa te bucuri cand apare si sa o lauzi tocmai oamenilor pe care ulterior ii vei trage de maneca(fara vreo invitatie care sa iti dea de inteles ca cel pe care “incerci sa-l avertizezi” simte nevoia de a fi avertizat) pentru a ii expune cum vezi tu situatia…iar daca situatia descrisa este una inexistenta iar concluziile tale sunt total nejustificabile, asta nu te face numai un om rau ci si un om cu probleme…frustarea asta a ta provine de undeva. Situatia expusa nu te transforma intr-un om rau doar in ochii celui care afla ca dragalasenia ta este doar de fatada si ca adevaratul tu il vorbeste de rau(caci iata dupa cum se poate observa, se afla…)ci si in ochii celor care aud ce spui, vad ce faci si sesizeaza o discrepanta intre cele doua.  A te preface ca nu cunosti o persoana pe care o cunosti este de asemenea gresit…indiferent de senzatia pe care ti-o lasa reintalnirea cu acea persoana, sau daca asocierea cu ea consideri ca te-ar face de ras, asuma-ti asta…la urma urmei daca ai fost candva apropiat de acea persoana asta inseamna ca ceva din ea te-a castigat atunci, iar daca persoana respectiva nu ti-a gresit cu nimic , lasa-i ceea ce singura a gastigat…onoarea de a iti vorbi. Sa iti negi propriile alegeri din trecut nu este o calitate, deci este un defect. Sa iti lipseasca curajul de a spune ce gandesti despre cineva in fata cineva-ului, dar a nu te putea abtine sa o spui altora este dovada clara a lasitatii si a fricii de a nu cumva sa-ti fie demontata teoria daca vorbesti de fata cu persoana pe care o vorbesti. Cand te simti cu musca pe caciula e greu sa o faci, dar decide-te daca o faci cum ar trebui sau daca nu o faci deloc. Lipsa ta de verticalitate denonta si un nivel intelectual scazut,tocmai de aici si teama de a nu fi pus la zid intr-o discutie presarata de argumente,la care probabil nu vei gasi contra-argument. Daca ti-ai facut timp si ai citit asta si pe undeva te-ai regasit, nu te amagi cu gandul : “cine stie cine a mai suparat-o de data asta, dar sigur nu eu, n-avea de unde sa afle de mine, am spus doar catorva si acestia nu pareau a duce vorba mai departe”,nu uita ca nici tu nu pari ce esti,adica un om rau si ca aparentele inseala intotdeauna, iar daca nu ai avut inspiratia de a iti arata latura rea celor care macar stii ca nu-mi vorbesc,ai gresit…si da, despre tine e vorba…si sper ca stiind asta sa faci ceva in aceasta privinta, caci vorba aia de asta esti fiinta umana si de asta ai fost inzestrat cu capacitatea de a decide ce e bine si ce e rau. Cu speranta ca ceea ce ai citit te-a ajutat intr-o oarecare masura sa distingi cate putin intre ce e bine si ce nu e bine, ma semnez in continuare…a ta prietena Stefania!

Pentru Rena

Am primit recent un comentariu caruia m-am decis sa ii raspund printr-un nou post…am considerat ca merita…Iata comentariul : Am tot incercat sa nu mai fiu o cititoare ascunsa si fidela a blog-ului tau…am tot incercat sa nu iti scriu acest comment…insa imi este imposibil. Pareai asa delicata…pareai de neatins…si cand…cineva imi trimite un filmulet cu tine…Cred ca stii despre ce e vorba… si sper ca trecutul tau este altul decat in prezent…iar acea persoana sensibila si plina de talent este reala…Nu stiu daca am fost dezamagita…insa nu mi-a picat bine sa vad acel episod cu tine, in rol principal…poate impactul a fost atat de puternic…antiteza atat de evidenta, incat nu am reusit sa ma abtin sa nu ies din acea umbra in care doar iti citeam scrierile… A trebuit sa iti spun! Nu…nu iti reprosez…sunt un nimeni…si eu…ca oricare am pacatele mele…dar…tu…prin manierea ta de ati expune sentimentele in fata noastra, ne-ai facut sa ne desenam o imagine despre tine…iar acum?
Sper ca nu te-am suparat…sau cel putin prin gand nu-mi trece sa iti aduc aminte…poate de o perioada, nu tocmai frumoasa, din viata ta…
Toate cele bune!

Si iata si raspunsul, l-am facut si pe acesta public in noul post pentru ceilalti care poate au vrut sa intrebe si nu au indraznit:

Rena, am avut de ales daca sa iti public sau nu comment-ul…sper sa apreciezi ca am ales totusi sa il public…dovedeste ceva. Ai atins intr-adevar un subiect sensibil, unul despre care nu am discutat niciodata pe acest blog si unul pe care in sinea mea inca incerc sa il ascund. Sunt multi care nu-l stiu si sunt multi care il vor afla in umra deciziei mele de a iti raspunde la acest comentariu.Consider ca meriti o explicatie pentru ca nu, nu esti nimeni asa cum spui ci esti cienva care ma citeste si care apreciaza ce scriu, iar asta te face un cineva special cel putin in ochii mei. Trecutul meu difera foarte mult de prezent iar eu sunt cea pe care ti-o imaginezi, sunt cum vrei sa ma vezi de neatins sau altfel…nu m-am schimbat, sunt aceeasi, sunt cea care scrie si care ti-a conturat o imagine…intrebarea ta “iar acum” ? ma face sa ma simt oarecum vinovata…sugerezi dezamagirea pe care nu ti-o asumi…Da, eu sunt cea de acolo si da eu sunt si cea de aici…sunt aceeasi iar antiteza de care vorbesti nu exista…si persoanele sensibile si delicate sau de neatins cum ma numesti fac dragoste si iubesc…asta am facut si eu doar ca am fost mai putin norocoasa…am avut incredere tocmai unde nu trebuia sa am…daca asta ma face de judecat…judeca-ma…daca ma face de admiat admira-ma…oricum orice as scrie acum nu va modifica impresia nimanui…nu-mi caut scuze caci atunci m-as acuza…doar imi asum si victoriile si infrangeriele…in perioada aia am pierdut si am pierdut cat dupa atita ani inca incerc sa recastig…si mai am mult…

Clipe…

Stii momentul ala in care trebuia sa taci si n-ai tacut?Sau cel cand doar un cuvant era suficient pentru a schimba cursul evenimentelor…dar liniste totala?Ai trait nevoia de a trai intens dar retinerile induse de o mentalitate gresita te-au oprit sa o faci? Te-ai indragostit si ti-ai reprimat sentimentele doar ca banuiai pe undeva ca nu e persoana potrivita sau ca e prea potrivita sa ti se si cuvina? Ai vrut sa spui iarta-ma am gresit si orgoliul ti-a fost mai puternic? Ei bine, daca esti la fel ca mine, iti spun si tie…ai ratat clipa, secunda aia in care totul ar fi putut deveni altfel…clipa spre clipe fericite…Vor mai veni si alte clipe cand va trebui sa vorbesti si tu vei face liniste chiar daca stii deja lectia…vei ucide sute de clipe, sute de sanse si mii de vise in speranta ca in cea din urma clipa nu vei mai repeta greseala…Si? Ce faci cu o ultima clipa? Ii dai viata cand tu esti pe moarte? O lasi sa iti arate cat de bine ar fi fost daca ai fi facut la fel cu clipele dinaintea ei? Sa nu faci asta…sa nu-i dai sansa de a iti distruge si ultimele momente umplandu-le cu regrete de prea tarziu…Spune-i azi, iarta-l maine, accepta intr-o zi ca poate n-ai dreptate si ca esti supus greselii…Fa-ti clipe frumoase pentru ore pline si zile senine…Toate clipele sunt ale tale…

Nu stiu

Nu stiu de unde aparuse sau ce avea sa devina…Ii aflasem numele si aflasem ca ma interesa, nu stiu in ce mod si in ce masura dar totusi suficient cat sa-mi doresc sa il revad. Nu stiu cand sau cum am ajuns sa am franturi din el, nu puneam intrebari ma multumeam cu cat era. Nu stiu de ce de la un timp incepuse sa ofere tot mai putin, avea acelasi nume dar nu mi-l mai aminteam bine. Intr-o zi mi-a lasat un bilet nescris intr-o limba necunoscuta si nu stiu de ce dar tot ce am inteles din el e ca nici el nu stia de ce e atat de satul de nu stiu-ul meu…Nu mai stiu cum se numea dar daca mi-as aminti poate si el ar scrie de data asta…

Prin ochii lui…

As spune despre mine ca am un suflet mare si multi ar confirma-o, apoi privesc in ochii lui si vad ca bunatatea e alta mancare de peste, una a carei ingrediente desi cel mai probabil le am , nu stiu sa le combin. Il vad cand ma priveste sau cand ma strange in brate si ma intreb cum de poate sa o faca sincer si cu drag…altii m-ar uri toata viata iar el in loc sa o faca ii cearta pe cei care m-ar condamna aparandu-l…apoi imi spune :” stii, nu te-am urat niciodata,nu am putut”…ar trebui sa ma bucure asta, e o veste buna, dar ma face pe mine atat de rea…adica tocmai lui i-am facut asta, lui care nu a putut sa ma pedepseasca? Ce dracu fac? Raman nepedepsita si cu sentimentul de vina? Asta da pedeapsa…Ma intreba o veche-noua prietena:” ce ai face daca te-ar vrea inapoi?” ma intrebam si eu doar ca nu aveam puterea sa o fac cu voce tare…ma saruta si pentru cateva momente am impresia ca totul e ca inainte, apoi ma trezesc si realizez ca eu nu sunt ca inainte, eu sunt cea de dupa…il doare si asta imi face sufletul atat de mic…il doare ca eu…de ce trebuie si “eu” in propozitia asta? Nu putea sa se termine cu ea sau el sau ei? Nu…ea sau el sau ei nu ar fi facut ce am facut eu…NU! Ii spun ca s-a schimbat ca a devenit mai calm si mai bun, imi spune ca nu a fost niciodata rau, ca eu il faceam sa fie…are dreptate…nu-i spun ca imi pare rau stie si habar nu am de unde dar are si puterea sa inteleaga…el stie ca eu sunt buna,a inteles ceea ce eu inca n-am inteles…sunt cum? El m-a vazut mai frumoasa decat mi-am inchipuit eu vreodata ca as putea fi…inca ma mai vede asa si-mi spune: “mereu am facut ce ai vrut tu si tu…mai bine du-te”…si ma duc…