La joaca…

Ma uit in jurul meu si vad ca toata lumea are o problema de ordin sentimental…In egoismul meu ma bucur de tristetea lor…caci pentru mine e  ca un semn imens pe care scrie interzis la iubire…Ati vazut pozele de pe tigari…daca fumezi ajungi asa…ok, prietenele mele imi urla intr-una tacut “daca iubesti ajungi asa”. Ele sunt noua mea motivatie pentru a nu cadea in mreajele iubirii iar…de parca amintirile nu mi-ar fi suficiente… Sunt de principiul mai bine ma pleznesc singura, decat sa o faca altul, eu macar dau cu mila. Totusi ce fac cu nevoile ? Pai…mi le implinesc prin jocuri nevinovate de-a iubirea…sunt si mangaiata si dorita si refuzata si satisfacuta si nici un plang…si traind asa ma intreb de ce oare nu facem toti la fel…de ce nu ne oprim la primul semn  ca de aici inainte ar putea deveni dureros? De ce nu spui stop si apoi alegi un altul cu care sa te intretii pana apare iar semnul ala odios cu “Atentie risc mare de frangere de inimi”?  Oare ce au in plus cuplurile pline de iubire in afara temei permanente de pierdere a ceea ce au? Eu n-am deci n-am ce pierde. E un joc cinstit in care amandoi sau toti 5 stim cum stam si chiar cat stam. Daca azi nu am chef e total ok,nici pe el nu-l doare nici pe mine nu ma ingrijoreaza ca nu-l doare. Ne jucam de-a care pe care…e ca si cand ne-am rostogoli pe iarba fiind pe rand fiecare dintre noi deasupra…si nimeni nu se supara. In povestile mele cu feti frumosi astept sa creasca iarba, astfel incat calul alb al lui Fat-Frumos sa aiba ce sa pasca pt a il cara pe print pana la mine…printu’ n-are nici o vina doar calul e slabit…si atunci cand stiu asta de ce sa iubesc atatea broaste cu sperante cand pot doar sa plantez ovaz? Abstinenta nu m-a atras niciodata…mi se pare stupid sa te abtii de la ce vrei doar pt ca nu e etic sa ai incalcand normele societatii…adica e ok sa ai dar doar daca o ai asa cum au spus altii ca trebuie sa o ai. Imi place sa ma joc si slava Domnului mai sunt cativa ca mine…deci am un parculet al meu in care se mai dau niste oameni in leagane. Daca reusesc sa ii invat inca doua lucruri nici macar nu imi va mai pasa de ovazul domnului cal

Pentru Quckie

Quckie e catelusa mea…e o combinatie reusita intre bichon maltez si pechinez. O am de cand era in burtica, cealalta catelusa a mea, Cora mi-a facut-o cadou. A nascut doi pui. Unul nu a supravietuit si celalat a devenit Quckie. Cora dupa ce a nascut-o, tragea toti oamenii care imi intrau in casa de picior sa ii duca la cosul unde era asezat puiul ei. Se invartea in jurul cosului si privea in ochii omului, ii spunea: “Uite, vezi ce minune am eu aici?” Numele de prajitura i s-a potrivit mereu. E un deliciu sa o privesti cat de zapacita si de iubitoare e. Latra pe toata lumea, dar doar ca sa o mangaie…e o santajista, nu face liniste daca nu o iei in brate. Are niste ochi atat de expresivi si de frumosi incat nu poti sa nu ii raspunzi Corei : “Da, chiar ai facut o minune”. Cand sunt trista, vine la mine, face ochii mari, lasa capul intr-o parte, ii cade o ureche bleaga si face o mutra de nu poti macar de dragul imaginii sa lasi un pic tristetea si sa ii zambesti. O strang in brate, plang si ea ma pupa…asa stie ea sa imi spuna ca o sa treaca. Dimineata ma trezesc cu ochii ei privindu-ma, iar cand deschid ochii incepe sa dea din coada. Cand o certi ,scoate limba ca un copil,ca si cand te-ar certa la randul ei. A nascut 5 pui frumosi acum 2 luni si am vrut sa mai pastrez unul, dar m-am gandit ca Quckie imi umple casa suficient cu bucurie iar Cora cu kiniste. Luna asta implineste 3 ani. NU, nu mai implineste. Azi un om a ucis-o. A trecut cu masina peste capul ei micut si i-a scos ochii, lasandu-o cu limba scoasa si plina de sange de asemenea. A venit acasa moarta, iar Cora n-a mai fost tacuta…a urlat toata durerea familiei la capul lui Quckie, iar de cand am ingropat-o, Cora daca vrei sa o mangai, i-a pozitie in care a intepenit puiul ei, ca si cand ti-ar spune, sunt EA, mangaiat-o! Traversa din iubire spre mine si a murit ca si cand l-ar certa pe criminal…a ramas cu limbuta scoasa. Masina n-a oprit…Quckie n-a mai miscat…timpul s-a oprit in mine si a oprit si durerea in el. Am avut o minune si cineva mi-a luat-o!

Pentru Quckie

Quckie e catelusa mea…e o combinatie reusita intre bichon maltez si pechinez. O am de cand era in burtica, cealalta catelusa a mea, Cora mi-a facut-o cadou. A nascut doi pui. Unul nu a supravietuit si celalat a devenit Quckie. Cora dupa ce a nascut-o, tragea toti oamenii care imi intrau in casa de picior sa ii duca la cosul unde era asezat puiul ei. Se invartea in jurul cosului si privea in ochii omului, ii spunea: “Uite, vezi ce minune am eu aici?” Numele de prajitura i s-a potrivit mereu. E un deliciu sa o privesti cat de zapacita si de iubitoare e. Latra pe toata lumea, dar doar ca sa o mangaie…e o santajista, nu face liniste daca nu o iei in brate. Are niste ochi atat de expresivi si de frumosi incat nu poti sa nu ii raspunzi Corei : “Da, chiar ai facut o minune”. Cand sunt trista, vine la mine, face ochii mari, lasa capul intr-o parte, ii cade o ureche bleaga si face o mutra de nu poti macar de dragul imaginii sa lasi un pic tristetea si sa ii zambesti. O strang in brate, plang si ea ma pupa…asa stie ea sa imi spuna ca o sa treaca. Dimineata ma trezesc cu ochii ei privindu-ma, iar cand deschid ochii incepe sa dea din coada. Cand o certi ,scoate limba ca un copil,ca si cand te-ar certa la randul ei. A nascut 5 pui frumosi acum 2 luni si am vrut sa mai pastrez unul, dar m-am gandit ca Quckie imi umple casa suficient cu bucurie iar Cora cu kiniste. Luna asta implineste 3 ani. NU, nu mai implineste. Azi un om a ucis-o.  A trecut cu masina peste capul ei micut si i-a scos ochii, lasandu-o cu limba scoasa si plina de sange de asemenea. A venit acasa moarta, iar Cora n-a mai fost tacuta…a urlat toata durerea familiei la capul lui Quckie, iar de cand am ingropat-o, Cora daca vrei sa o mangai, i-a pozitie in care a intepenit puiul ei, ca si cand ti-ar spune, sunt EA, mangaiat-o! Traversa din iubire spre mine si a murit ca si cand l-ar certa pe criminal…a ramas cu limbuta scoasa. Masina n-a oprit…Quckie n-a mai miscat…timpul s-a oprit in mine si a oprit si durerea in el. Am avut o minune si cineva mi-a luat-o!

Impresii gresite!

Ieri un prieten imi spunea ca e foarte amuzat de modul in care noi femeile”punem botul la vrajeala lor”! Nu i-am raspuns…nu vroiam sa ii stric bucuria

Pentru toti ce gandesc ca el as vrea totusi sa clarific un pic situatia.Nu punem botu’ la nimic! Cand un individ vine si imi indruga o sumedenie de texte clasice, ma comport ca si cand le-as auzi pt prima oara…numai ca pana si la primul care mi le-a spus, am stiut ca e ceva putred acolo. Uneori parem sa picam in plasa, dar asta nu pentru ca el a venit cu un text genial si cu o vrajeala nemaiauzita ci pentru ca tipu chiar ne place si ca e mai avantajos sa parem ca am fost vrajite decat sa parem ca il vrem oricum….si astfel, uneori “ma dau pe spate” niste cuvinte despre care si un copil ar sti ca sunt false…

Deci nu, nu punem botu ci punem mintea la contributie si constatam ca e mai bine sa ne credeti gasculite decat tarfulite

Ochi mari de copil mic…

O mare parte din copilarie mi-am petrecut-o la tara, iar una din cele mai mari bucrii ale mele, o constituia pe atunci, nucul din curtea bunicii.Ma cataram cat de sus puteam si ma uita Dumnezeu acolo(ore intregi) si totusi orele treceau fericite.Ma uitam la pasari, faceam forme din nori si era suficient pentru a numi ziua una fericita! Cascam ochii mari la orice…totul era fascinant si nu mai stiu daca ma suparam vreodata…stiu doar ca ma deranja ca uneori trebuia sa ma dau jos din nuc, ca tipa mamaia sa vin la masa.

Totul era simplu, fiecare zi era la fel si nucul era mereu acolo…nu mi se parea monoton ci frumos si atat. Am mai crescut putin si m-am imprietenit si cu Argesul(trecea prin spatele casei si m-a salutat).Nu mi-am uitat nici primul prieten, dar cum nu puteam sa il iau cu mine, imi imparteam timpul la 2(pardon la 3…mai si mancam).

Apoi am crescut !!! Mi-am impartit timpul la 100 si in toate 100 nu era nici Argesul nici nucul.

Mai trec pe ma mamaia din cand in cand(inainte nu vroiam sa plec nicicand de acolo)si mai vad si nucul.Ma uit la el cu ochii mici de copil mare…si stiu ca el e la fel…doar eu sunt alta.

M-am suit o data si parea mai mic si in 5 minute deja vorbeam la telefon de plictiseala…am trecut pe la Arges si cu aceeasi ochi mici l-am vazut doar murdar. Nu mai pot fi copil…e clar…si mi-e un dor de ochii mei mari…

Fericirea mi-a fost mai aproape ca oricand atunci…era atat de simplu totul…era atat de bun si de colorat si de viu…si de copil…

De cate ori vad un nuc…ma incearca gustul copilariei…dar dispare atat de repede ………………..