Cat de gresit poate fi sa traiesti fara reguli?

Ma intreb de multe ori cum ar fi daca n-am avea atatea idei impamantenite in minte. Oare daca n-am fi atat de plini de axiome pe care altii le-au emis inaintea noastra, ale noastre ar fi diferite? Daca nu am pleca de la premiza ca pelinul e amar, i-am atribui un alt gust? Daca nu am fi siguri ca dupa o despartire o sa ne fie greu, chiar ne-ar fi greu? Daca regulile n-ar fi deja stabilte pentru aproape fiecare actiune, am trai altfel? Daca nu cred in nimic din tot ce e demonstrat ca fiind real, am o sansa sa schimb realitatea mea?  Am o mie de principii adunate in timp din tot ce mi-au spus altii si din tot ce am crezut de buna cuvinta ca nu trebuie incalcat daca vreau sa nu fiu catalogata intr-un mod pe care lumea deja il stabilise gresit! M-am ingradit in propriile idei si le-am respectat cu sfintenie…exact ca atunci cand cineva iti spune ca asta e calea spre fericire, iar tu ai grija sa nu te abati de la ea…Am respectat mereu oamenii mai in varsta pentru ca asa trebuia, am fost buna cu oamenii rai pentru ca asa spune pana si biblia, nu mi-am dat frau liber dorinteleor mai curand decat trebuia pentru ca o femeie respectabila nu face asta, nu am facut multe…pentru ca nu trebuiau facute si am facut multe pentru ca erau cerute…toate, de un cod nescris al lumii. Nu mi-a fost in niciun fel,nici mai bine, nici mai rau pentru ca nu am avut termenul de comparatie…nu stiam cum ar fi altfel si… la un moment dat,am fost aproape sa aflu…respecatand toate regulile in timp ce unii nu le respectau, perceptia lumii asupra mea s-a schimbat…atunci am inteles ca indiferent cat incerci sa o gasesti, o cale spre bine nu exista…dar o cale spre mai putin rau o poti stabili tu oricand! Am decis recent sa traiesc ca si cand nu as stii cum se traieste…sa traiesc dupa cum simt fara sa tin cont daca e bine sau nu, daca lumea imi recomanda sau ma sfatuieste sa nu, sa traiesc haotic si din plin, incalcand toate regulile, uitand ca daca fac asa s-a demonstrat ca doare! Cei mai mari oameni din aceasta lume, cei mai mari inventatori, scriitori,pictori si filosofi m-au asigurat ca dragostea inseamna suferinta…cu cat iti dai frau liber sentimentelor si cu cat iubesti mai tare, cu atat durerea va fi mai complesitoare… Am incalcat toate principiile dupa care m-am ghidat…am ales cel mai nepotrivit om pentru a imi trai povestea, n-am tinut cont nici macar de faptul ca nu-mi apartine si ca asta face din mine o persoana mai putin onorabila, am ignorat cu buna stiinta ca nu trebuie sa simt…si am inceput sa simt cat pot de mult…sa ma hranesc cu simpla lui imagine, sa ma topesc dupa mirosul pielii nespalate, dupa mirosul lui real, neamestecat cu chimicale frumos mirositoare, sa ma bucur de fiecare nimic doar pentru ca nimicul venea din partea lui…sa-l ascult cum imi spune “nu te indragosti” si asta sa ma ambitioneze mai tare, sa imi doresc sa-mi demonstrez ca pot fi fericita fara sa fiu nefericita ulterior…sa dau dorului o noua conotatie…sa-mi lipseasca atunci cand nu e, iar lipsa lui sa ma faca sa zambesc si sa scriu optimist…De ce sa doara si de ce sa plang? Pentru ca altii inaintea mea au facut-o? Nimic nu tine vesnic…si pana si cei mai buni oameni, alesi dupa criterii stricte, care indeplinesc toate conditiile pentru a fi ce ai nevoie si ce iti este recomandat, la un moment dat pleaca… Cu ce e mai bun, unul care pleaca decat unul care pleaca? Zambesc cu sufletul cand ma priveste … si stiu ca toata lumea spune ca nu e bun…dar nimeni n-ar putea sa imi explice de ce nu e , in timp ce eu, pot explica oricand de ce e atat de bun. Zambesc mai des decat o faceam, iar acum incalcand toate regulile si alungand termenul de interzis din principiile mele…toate sunt permise, imi fac pe plac exact cat pot…nu ma abtin de la ce-mi face bine, doar de teama raului…Mi-e teama uneori, ma sperie ca omenirea are dreptate si ca va durea fantastic cand pielea lui va inceta sa se atinga de a mea…dar in momentele de panica…imi aduc aminte ca oamenirea e doar o adunare de oameni ca si mine si ca eu am gresit de atatea ori incat sunt sigura ca si ei gresesc…o sa imi demonstrez mie ca sunt puternica si ca-mi pot lansa propria axioma…o sa mananc pelin si n-o sa-mi placa, dar n-o sa spun ca e amr orice ar fi…apoi o sa spun sarut mana doar cui merita nu tuturor care au imbatranit…iar intr-un final o sa iubesc un barbat al tuturor femeilor si o sa il iubesc ca si cand ar fi numai al meu…iar cand restul il vor avea, voi zambi amintindu-mi ca eu iubesc si raul si ca nimic nu ma darama…iubind tot, totul imi face placere…nu mai caut idealul din viziunea altora ci imi traiesc propriile idealuri!