Privind din interior…

Pe chipul ei se citea nedumerirea copilului rasfatat…in ochi avea infipta intrebarea : ” cum? de data asta nu e cum vreau eu?”… Daca te apropiai vedeai cu usurinta ca nu e doar atat…de aproape pe chipul ei  se citea durerea si spaima omului pierdut…iar ochii nu-i erau jucausi ca ai unui de copil rasfatat ci obositi de atata privit haotic in toate partile dupa el. Stia ca nu va mai veni…doar ea ii spusese sa plece…ochii insa n-o credeau. Se ghemui si isi ascunse chipul…asa si privirea era fortata sa stea locului, sa se atinteasca in jos. Incepu sa isi frece mainile de fata intr-un ritm alert ca si cand ar fi dorit sa stearga cumva expresia aia trista despre care ar fi scris orice autor in descrierea suferintei. Ar fi plans, dar teama ca nu se va mai opri daca varsa o lacrima, ii pastra chipul uscat.  Sute de intrebari si mii de reprosuri o epuizau…ar fi dormit doar de dragul de a lua o pauza…era pregatita sa sufere si maine, dar pentru azi ii era suficient. Inchise ochii si in cinci minute tresari…era tot singura si nici somnul nu era somn fara respiratia lui alaturi.  Se zbate in asternuturi ca si cand s-ar lupta cu cineva…se lupta cu ea si cu mirosul lui…scena devine atat de trista incat schimb canalul…voi reveni peste un timp la ea…poate ii voi vedea pe amandoi in asternuturile alea…poate ii voi citi pe chip puterea…