Iubirea neconditionata…Egoist vs. altruist .

De cate ori se aduce in disctie termenul de iubire neconditionata saream ca arsa la cel ce-l folosea explicandu-i ca asa ceva nu exista. Omul prin propria-i definitie este egoist, toti rationalistii pleaca de la o premisa si anume ca egoismul e singura baza a naturii umane.  S-a demonstrat de-a lungul timpului altruismul absolut nu exista, ca orice actiune umana are o minima doza de interes propriu, constienta sau inconstienta, ea exista cu siguranta. Nu o sa ma apuc sa exemplific acum…sunt sigura ca majoritatea stiti despre ce vorbesc. In urma afirmatiilor mele pornea o adevarata polemica pe baza subiectului. Sustineam ca singurul care a iubit neconditionat a fost Iisus, dar el nu era om si ca de la el incoace nimeni nu a putut sa o mai faca. Este inuman sa alegi binele unui alt om atata timp cat binele lui iti produce tie suferinta, iar din punctul meu de vedere cam asta ar insemna sa iubesti neconditionat. Imediat mi se dadeau ca exemplu mamele ce isi iubesc copiii fara niciun fel de conditie si eu sustineam ca pana si aici exista un interes, acela de a fi o mama buna. Am reusit de multe ori sa inchei discutia, ceilalti incetand sa mai aibe argumente desi imi doream in sinea mea sa ma combata cineva, sa imi dea peste nas aratandu-mi-o si facandu-ma sa tac. Viata mi-a ascultat si dorinta asta si mi-a indeplinit-o exact cum nu mi-o doream. M-a facut sa imi dau singura peste nas si sa dau singura dovada de iubire neconditionata. Am avut de ales intre a trai in continuare fericita alaturi de cineva sau de a renunta la el pentru a nu isi pierde nimic din ce cladise pana la mine. Am decis sa-i fie lui bine si apoi m-am asezat in fata tastaturii intrebandu-ma cat se poate de sincer daca decizia ma avantajeaza catusi de putin. M-am intrebat daca nu cumva am facut-o sa par mai buna decat restul in ochii lui si mi-am dat seama ca sub nicio forma nu asta imi doream…ba chiar as fi vrut sa ma considere nedreapta si asta sa ii atenueze sentimentele. M-am intrebat daca imi doream prin asta sa le dau o lectie celor ce nu-l vroiau langa mine dar nici asta nu era…imi era absolut indiferent daca vor afla vreodata. Poate am facut-o doar sa imi demonstrez mie ce suflet mare am, dar nici in asta nu cred caci imi simt sufletul micsorat, simt ca dintr-un tot am ramas cu o bucata si stiam asta de cand am luat decizia. Mi-am pus mii de intrebari cautand un argument egoist si cel putin constient nu l-am gasit. M-am intrebat daca mi-as putea combate teoria cu iubirea neconditionata nu exista si mi-am dat seama ca nu. E ceva ce simt si nu pot explica. Abia acum ma gandesc oare cati din cei pe care ii combateam cu argumente abandonau discutia stiind ca e ceva ce se simte dar nu se poate explica…ma bucura asta. Ma bucura atat de tare incat total necaracteristic mie, acum in loc sa ma plang in scris si explic cat de victima sunt, cat de nedreptatita am fost, cat de rai sunt altii si cat de trista sunt…am ales sa scriu ca m-am inselat(desi de fel nici asta nu imi place sa fac)…ca iubirea neconditionata exista si ca orice om destept va incerca sa-mi demonstreze ca nu-i asa, dar eu deja stiu cum e…Poti iubi un om mai mult decat iubesti omul din tine si asta te va face sa te iubesti mai mult!

Sunt o cretina…am stricat toata teoria cu ultima fraza