Povestea unei manute pierdute
25 Nov 2010 2 Comments
in Uncategorized
Ioana Maria s-a nascut pe 15 iulie 2008. Bucuria cu care asteptam primul nostru copil s-a transformat in uluire. Ne-am dorit foarte mult un copil.
Fetita noastra s-a nascut fara jumatate din antebratul drept si fara mana dreapta. Mai precis, conform Scrisorii Medicale din data de 15/07/2008, “Agenezia jumatatii distale antebrat si mana dreapta”.
Demersul de fata este unul care priveste oamenii de rand, oameni care se confrunta cu probleme la care nu se asteapta. Ba mai mult, cu probleme pe care se straduiesc sa le previna, sa le combata atunci cand acestea ar aparea. Nu vrem sa ne masuram suferinta cu nimeni. Gravitatea acestui fapt credem noi, nu este data atat de aspectul medical propriu zis, cat de modul in care a fost monitorizata sarcina pe intreg parcursul ei, de explicatiile lipsite de temei si profesionalism din partea medicilor, de ceea ce s-ar fi putut face daca problema era descoperita la timp si in ultima instanta de ceea ce se poate face acum intr-un sistem medical corupt, in paragina sau cum le place ministrilor sa afirme – in plin santier.
Sigur ca exista cazuri infinit mai grele din punct de vedere medical. Dupa cum spuneam insa, nu vrem sa ne masuram suferinta cu nimeni. Nu dorim nici macar sa ne spunem povestea. Ce ne obliga insa sa facem acest lucru, este dorinta noastra sincera ca macar un copil sa fie salvat de acum incolo.
Ajungeti sa cititi aceste randuri cu nadejdea in Dumnezeu ca macar un copil si familia lui sa nu treaca prin ce trecem noi acum. Ceea ce dorim, este sa aratam ca gravitatea maxima sta in neglijenta, in nepasare, in autosuficienta si in ultima instanta in lipsa profesionalismului din randurile personalului medical – in cazul de fata, cu referire la Spitalul Clinic de Obstretica-Ginecologie Panait Sarbu -Maternitatea Giulesti – dar nu numai.
Din aproape in aproape, am inceput sa intelegem problema responsabilitatilor. In mod normal, monitorizarea corecta a sarcinii ar trebui sa apartina exclusiv personalului medical specializat. Totusi, cum in Romania, lucrurile sunt de regula diferite de ceea ce se intampla in tarile cu adevarat civilizate, si in acest caz actul medical trebuie verificat in mod constant de catre beneficiar/pacient.
Am avut deplina incredere in profesionalismul medicilor, cu atat mai mult cu cat aveam de-a face cu niste profesionisti.
Este normal ca parintii sa verifice sau sa puna la indoiala rezolutiile unui specialist? In mod normal, nu. Si, totusi?
Se pare ca pentru a avea o mai mare siguranta trebuie sa cerem imperios medicului sa ne explice pas cu pas tot ceea ce face si sa solicitam refacerea procedurii ori de cate ori ceva ni se pare in neregula ori nu intelem despre ce este vorba. In fond, medicul presteaza un act pentru care este platit corect, in conformitate cu un tarif stabilit.
Atata timp cat pacientul plateste corect pretul cerut, uneori chiar mai mult, de ce nu ar avea dreptul la o prestatie in egala masura completa si consistenta cu pretentiile pecuniare ale medicului – faptul ca in profesiunea medicala cea care primeaza ar trebui sa fie in primul rand vocatia suna naiv, nu-i asa?
Care sunt recomandarile noastre izvorate dintr-o experienta nefericita pe care nu o dorim nimanui? Iata-le:
- Alegeti-va cu mare grija medicul.
- Informati-va despre trecutul lui profesional.
- Verificati amanuntit procedurile medicale.
- Cereti sa vi se explice pas cu pas tot ceea ce se intampla. Daca nu intelegeti insistati pana cand va lamuriti.
- La incheierea fiecarei proceduri, dupa achitarea sumei care vi se solicita, cereti eliberarea chitantei aferente platii.
- Nu acceptati efectuarea niciunui act medical fara eliberarea unui document semnat si parafat de catre medicul care l-a efectuat.
De ce ne tampim in numele iubirii???
14 Nov 2010 9 Comments
in Uncategorized
Eu am pretentia despre mine ca ma cunosc cat de cat…la fel pot afrima despre mine si cativa oameni care ma inconjoara. In situatii rationale stiu exact cum ar reactiona si ce compromisuri as face in viata mea sau au refuza cu vehementa. Cunosc la randul meu oameni despre care pot spune cu usurinta ca sunt genul de persoana care… Toate aceste adevaruri valabile, devin nule, atunci cand persoana in cauza este indragostita(desi cred ca nu asta este termenul corect, indragostitii se transforma in oameni ale caror calitati se imbunatatesc. Mai bine ii numesc oameni ce iubesc de o vreme…) . Revenind la subiect, si concretizand ideea, eu una in asa zisul numele iubirii, ma tampesc…accept lucruri pe care in orice alta ipostaza le-as evita fara probleme, imi constientizez nefericirea si in loc sa fug de ea, eu ma andancesc constient…Cei ce ma cunosc, nu ma recunosc, eu ma uit la mine si nu-mi vine a crede ca sunt aceeasi pe care cei dragi mi-o descriu…ma ambitionez pe moment si imi promit ca voi face ceva…apoi imi amintesc ca iubesc si asta dintr-o data anuleaza orice promisiune,imi devine scuza universal valabila…Din ceea ce scriu pare ca realizez ca nu e in regula, din ceea ce spun reiese acelasi lucru, dar prin ceea ce fac lucrurile capata alt sens. Daca nu as iubi, intre cele trei ar fi o sincronizare perfecta…insa iubesc…Cati dintre voi v-ati tampit in numele iubirii? Cati dintre voi ati incetat sa luptati pentru voi si v-ati distrus instsinctul de autoaparare? Iubirea ar trebui sa iti dea aripi, sa iti faca viata mai frumoasa…de ce la unii are efectul opus? Pentru ce folosim iubirea ca scuza a nefericirii noastre in loc sa acceptam ca teama e motivul in fapt…teama de a fi incapabili sa mai traim fara cel iubit, desi cel iubit a plecat de mult oricum… Ne multumim cu chipul celui ce l-am iubit candva, fara sa acceptam ca doar infatisarea este aceeasi si ca in fapt nu au nimic alceva in comun. Uitam ca inainte sa existe el in viata noastra, noi existam oricum, traiam oricum , radeam oricum…si de cele mai multe ori o faceam mai bine decat o facem acum, cu mostrul cu chip frumos alaturi…
Din inima pentru inima…
11 Nov 2010 Leave a Comment
in Uncategorized

Ma numesc Rosca-Cernoiu Andrada, sunt medic in Timisoara si vreau sa va rog sa il ajutam impreuna pe Alexandru. Este povestea impresionanta a unui baiat de 19 ani care se lupta cu viata. A fost operat la varsta de 4 ani pentru un defect septal ventricular. In iunie anul acesta a fost operat din nou pentru o stenoza aortica subvalvulara. Dupa acesta interventie starea lui de santate s-a agravat foarte mult, a dezvoltat insuficienta cardiaca cu ascita si pleurezie, a fost internat in spitalul din Targoviste. Ulterior a fost trimis la Timisoara (aici s-a facut interventia din iunie) si a fost diagnosticat: fistula aorta atriul drept, insuficienta tricuspidiana, defect septal ventricular, stenoza aortica sunbvalvulara. Are nevoie de o interventie chirurgicala cat se poate de repede, dar din pacate in Romania interventia de aceste gen este foarte rara si cu foarte multe riscuri. Dar povestea este si mai tragica. De cinici ani de tatal lui nu se stie nimic, iar mama lui a murit acum 6 saptamani. Singurul sprijin al lui este o bunica de 76 de ani care trebuie insa sa aiba grija si de fratele mai mic al lui Alexandru.
Am luat legatura cu clinici din strainatate si am gasit sprijin la o Clinica din Ierusalim- Hadassah, dar costurile operatiei sunt mult peste posibilitatile lui Alexandru. Din acest motiv am inceput sa strangem fonduri pentru ca el sa poata ajunge in acesata clinica.
Cei care vor să-l ajute pe Alexandru Curtaşu, pot face donaţii în următorul cont in lei:
Curtasu Alexandru - RO10RNCB0132102893020002 – BCR Pucioasa
Avem nevoie de sprijinul dumneavoastra si o donatie cat de mica pentru Alexandru inseamna un pas in drumului lui spre Hadassah.
Va multumesc!




Recent Comments