Cand nu-l mai iubesti…
07 Dec 2010 28 Comments
in Uncategorized Tags: femeie, iubire, nu-l mai iubesc, speranta, sufar
Oare nu-l mai iubesc? Chiar acum in prag de sarbatori m-am gasit sa-mi treaca? Parca l-as mai iubi un pic daca ma gandesc la Craciun de una singura…si parca mi-ar trece iubirea cand ma gandesc la Craciun cu el…E problematica situatia, am tot intalnit-o pe parcursul relatiei noastre si am pastrat-o ascunsa in mine, in tacere…ma temeam sa o spun cu voce tare sau sa o scriu…ar fi devenit reala,as fi constientizat-o si m-ar fi inspaimantat. In plus, daca nu-l mai iubesc azi si maine il iubesc iar? O sa par neserioasa…lumea si implicit el nu o sa ma mai ia in seama, iar cand pieirea dragostei va fi reala,nimeni nu-mi va fi alaturi sa-mi usureze existenta intr-o obisnuinta de care brusc nu mai am parte… Eu, ca multe alte femei(sper, caci altfel nu-mi explic de ce eu) atunci cand iubesc, ma dedic total relatiei, consum la maxim iubirea, iar din el imi fac un mod de viata…toate momentele de singuratate a mea cu mine i le atribui brusc lui…nu ma mai plimb singura, o fac cu el, nu mai citesc singura, ne uitam impreuna la tv, nu mai mananc singura, luam masa amandoi si asa mai departe…dupa ani de ”amandoi” realizez ca nu-l mai iubesc, dar obisnuinta de de toate in doi care brusc s-ar rezuma la unu…e infioratoare, cumplita, terifianta…iti lasa impresia ca niciodata nu ai dormit singura si ca va fi extrem de greu sa incepi de acum…Incep intrebarile: Oare chiar nu-l mai iubesc? Oare chiar vreau sa fiu fara el? Si ce fac fara el? O sa fie mai bine? O sa fie greu? Nu cumva il iubesc si atitudinea lui recenta ma induce in eroare? Daca se va comporta cum imi doresc, il voi iubi iar? Sa fim seriosi, nu s-a comportat pana acum cum iti doresti, ba mai mult se indeprateaza tot mai mult de ceea ce iti doresti si mai e si obisnuit sa ierti si sa te obisnuiesti la randul tau cu asta…deci nimic nu se va schimba pe o durata lunga…Offf…Parca atunci cand te-a injurat pentru prima oara nu te-a deranjat la fel de tare ca acum, desi de atunci a mai facut-o de cateva zeci de ori…si nici atunci cand ti-a refuzat prima doleanta justificata nu te-ai enervat ca acum… A fost Mos Nicolae si n-ai primit nici macar un breloc din ala ieftin? Acum un an te multumea un ”te iubesc”…la anul (daca mai exista la anul in formula asta)…cand va veni cu mana goala, deja il vei uri…Vine Craciunul…teama de singuratate te “convinge” ca-l iubesti, dar amintirea Craciunului de anul trecut sau a Pastelui de anul asta plus alte sute de mici amintiri inca te roaga sa opresti tortura…sa admiti ca esti nefericita, ca si cu el si fara el esti tot singura de Craciun…ca el ia masa in familie, in familia in care tu nu ai loc, ca el ia lumina de Paste de la aceeasi Biserica de unde iei si tu si totusi stati separati, ca singurele 2 cadouri din cei aproape 2 ani le-ai smuls cu forta, ca te-ai imbatat cu apa rece si ca nu esti fericita si ca asa nici nu vei fi curand…Toate amintirile astea te implora sa te intorci la titlu si sa ti-l asumi…sa nu-ti mai gasesti scuze gasindu-i scuze…sa fii omul ala mare la care tot visezi de mica, sa ai curajul sa iei decizii pentru tine, sa recunosti ca s-a ajuns aici numai din vina ta…ca speranta te-a pacalit din nou…
Dec 07, 2010 @ 15:31:54
Hello!!! Nu mai stiam nimic despre aceasta poveste de dragoste. In jurul meu am imprsia ca e un adevarat camp de lupta… dragostea asta intre femei si barbati… am crezut ca am intels totul acum mai bine de un an jumate, dar apar mereu tot felul de situatii care ma darama si ma reconstruiesc, dar important e sa-ti mentii esenta, structura!
de acord, am simtit cu precizie ce simti tu pe parcursul mai multor ani si totusi am continuat… finlitatea s-a produs in 2008… de atunci sunt fericita! Mi-e dor de tine si iti doresc sa gasesti acel ceva care iti aduce implinire!
Imi place ce citesc, poate am ratat multe din scrierile tale refritoare la acest capitol, dar este prima oara cand citesc si sunt compleCt
Dec 07, 2010 @ 21:16:52
Paraseste-l! Mila, obisnuinta, compasiunea nu sunt suficiente motive sa prelungesti o casnicie in agonie.Frustrarea se va aduna in timp si va va afecta pe amindoi,poate ireversibil.Nu mai pierde timpul!Sau lasa-l singur un timp ca un fel de pauza.
Dec 11, 2010 @ 17:00:19
paraseste l,daca poti…si acest’daca poti’pt ca iar,din nou simnt la fel ca tn.acum il urasc pt tot ce a facut,pt cand nu a fost cu mn..,dar daca maine am sa l iubesc pt cand a fost si pt ce a facut.??el nu va mai fi…si totusi cred ca ar fi mai bn sa l il lasi,daca esti curajoasa nu te mai mai gandi la maine…poate si maine vei simnti la fel
Dec 11, 2010 @ 17:14:58
http://www.youtube.com/watch?v=iZ54JUpT3Hc era pt postare asta scz
Dec 17, 2010 @ 12:49:19
Nu imi vine sa cred … exact asta simt si eu . Nu credeam vreodata ca cineva sa ma faca sa inteleg ce simt…nici eu nu stiam ce simt… Am intrat aiurea pe net si am scris pe google “parca nu il mai iubesc” …. am dat de povestea ta si aveam impresia ca eu am scris’o …sau ca e scrisa special pt mine….Exact de atata timp suntem si noi impreuna….la fel si eu , de Mos Nicolae nu am primit nimic….anul trecut am primit o amarata de bluza..si aia la insistentele mele….nu ca ar conta cadourile , ci gestul…. Ce sa fac ??? Doamneeeee , ce sa fac ???????
Acum il iubesc , in secunda asta…dar pana termin de scris aceasta propozitie nu il mai iubesc…… Ce sa fac ??? Ajutati-ma sa ies din bezna asta….. doar un sfat….
Dec 17, 2010 @ 22:32:45
Buna Ioana, regret ca povestea iti descriere trairile…regret ca ni le descrie multora…insa cand vine vorba despre un sfat eu iti pot spune cu succes partea teoretica caci la examenul practic am picat,de aici si scrierea
…Sunt doua variante, accepta-l asa cum e fara sa te mai plangi sau schimba-l cu unul mai potrivit cerinteleor tale…din aceste 2 variante imposibile, eu am ales-o pe prima, dar doar prima jumatate, l-am acceptat si totusi ma plang…sper ca tu sa fii mai puternica si sa iei o decizie completa…
In cazul in care nu ne mai scriem iti urez de acum sa ai parte de niste sarbatori surprinzator de frumoase
Dec 19, 2010 @ 13:41:53
Serios Ioana ?
Faptul ca nu ai primit nimic de mos Nicolae si o “amarata ” de bluza anul trecut te fac sa cauti pe net asemenea articole si povesti ? nu te supara pe mine dar am cate ceva de comentat referitor la ce ai scris ;
Daca te-ai fi oprit la faza cu nimic de Mos Nicolae as fi putut sa inteleg propozitia: ”gestul conteaza” ,insa ai continuat spunand ca anul trecut ai primit o bluza pe care ai caracterizat-o ca fiind “amarata” eu zic ca daca doar gestul conta ai fi apreciat acea bluza si nu mai ziceai de ea , insa te-ai contrazis . In rest, despre iubirea ta trecatoare s.a.m.d nu am ce sa comentez ca nu ne-ai incantat decat cu problema cadourilor ;insa o idee pot sa zic ca totusi mi-am facut .. Sarbatori fericite si sper sa gasesti o solutie acelor probleme grave !!
Jan 14, 2011 @ 07:39:43
Imi place cum scrii . Felicitari ! totusi imi pare rau ca ma regasesc prea bine in ceea ce ai scris..acum dupa 3 ani…cand s-a schimbat..si parca nimic nu mai ma atrage la el…parca incep sa il urasc ptr cat ma facut sa sufar pana sa se schimbe……tu ce ai facut pana la urma ?
Jan 14, 2011 @ 12:00:10
Ne-am despartit si momentan, sunt in faza de suferinte profunde…Astept sa treaca!
Jan 31, 2011 @ 19:14:48
Imi pare rau ca v-ati despartit. Despre mine…despre noi…am ramas impreuna , ne intelegem cand bine , cand rau si … vom fi parinti .
Cateva lucruri s-au schimbat , in bine …cat de cat. Sper ca dupa ce se naste bebe sa fie mult mai bine…. Inca mai am uneori acele ganduri … insa ma resemnez si raman cu ideea ca el este omul cu care imi voi petrece restul vietii si ca el e tatal copilului meu .
Acum va las…
Lolrelai , ai incredere in Dumnezeu , totul va fi bine.
PS : aceste doua rugaciuni , pe mine m-au ajutat mult.
Draga Doamne, Fa, rogu-te, din relatia noastra o mare &i sfânta aventura. Fie ca alaturarea noastra sa fie un loc sfânt. Fie ca amândoi sa ne gasim aici tihna, un rai pentru sufletele noastre. Îndeparteaza de la noi orice ispita de a ne judeca unul pe celalalt ori de a ne dirija unul pe altul. Lasam în seama Ta certurile si poverile noastre. Stim ca Tu esti raspunsul nostru si stânca noastra. Ajuta-ne sa nu uitam. Fa sa fim o singura inima, o minte si un trup. Îndeparteaza de noi ispita de a critica nu de a fi cruzi. Fa sa nu fim ispititi de închipuiri si amagiri si ne caluzeste pe caile sfinteniei. Fereste-ne de întuneric. Fie ca relatia noastra sa fie ca o raza de lumina. Fie ea o fântâna de dragoste si întelepciune pentru noi, familia noastra;, cei ce ne înconjoara; si pentru lumea noastra. Fie ca legatura asta sa fie lacas pentru dragostea si izbavirea Ta, un instrument al îndurarii si puterii Tale. Când primim lectii si suntem tot mai pusi la încercare, sa nu fim ispititi de a uita unul de altul. Sa ne amintim mereu ca unul pentru celalalt însemnam cea mai frumoasa; femeie, cel mai chipes barbat, cel mai puternic si cel mai sfânt, în bratele caruia ne venim în fire. Fie ca relatia noastra sa ramâna proaspata. Fie sa ne faca tot mai întelepti, Adu-ne ceea ce doresti Tu, si arata-ne cum ai vrea Tu sa fim. Îti multumim, draga Doamne, Tu esti ceea ce ne leaga. Îti multumim pentru aceasta dragoste. Amin
1. Sf Marta,ma indrept catre tine,plina de incredere,cerandu-ti ajutorul.Cred cu tarie ca ma vei ajuta si sprijinii cand mi-e greu.Spre a-ti arata recunostinta mea,fagaduiesc sa fac cunoscuta si altora aceasta rugaciune.Te rog cu umilinta sa imi aduci alinare suferintelor si necazurilor mele.In numele negraitei bucurii care ti-au cuprins inima cand i-ai oferit adapost Mantuitorului Lumii in casa ta din Betania,te implor,roaga-te pt noi si familia mea ca sa-l pastram pe D-zeu in inimi astfel sa ne invrednicim sa primim ajutor in nevoile noastre,mai ales in durerea ce ma copleseste acum , ca sa nu ne mai certam ,sa ne intelegem bine , sa ne iubim si sa ne casatorim.
Te implor ajutatoarea celor aflati in suferinta,infrange orice greutate,precum ai infrant balaurul care zace la picioarele tale.Apoi,zici odata Tatal nostru si de 3 ori Bucura-te Marie cea plina de har…(Nascatoarea de D-zeu).
Sf Marta,roaga-te pt mine si familia mea,in vecii vecilor,AMIN.
Rugaciunea se va spune 9 marti la rand, avand o lumanare aprinsa.
Mar 04, 2011 @ 02:35:19
am ajuns aici cautand desre tepele de fun deal si in mod normal dupa ce as fi citit articolul ,as fi inchis tabul.insa evident mi-a atras atentia “Cand nu-l mai iubesti ” simtindu-ma intr-o stare cam ciudata ,fiin despartiti ,dar pastrand o legatura buna.si simteam la fel ca Ioana .ciudat ,dar parca mi s-au furat gandurile .O sa treaca si o sa ne aducem aminte de povestea asta cu un zambet .cam amar ,dar tot zambet.
Mar 07, 2011 @ 10:59:17
Mai fetelor si eu simt la fel, din pacate. Eu n-am avut probleme cu cadouri, dimpotriva, e poate excesiv de atent, ne placem de ani de zile, dar doar de 1 suntem impreuna, ideea-i ca vreau ca el sa fie viitorul pentru mine, chiar imi doresc, are el cateva lipsuri, dar precum am spus, acelea sunt lipsuri, se pot umple cu timpul. Nu vreau ca timpul petrecut impreuna, sa fie doar o amintire, vreau sa-l apreciem si sa cladim ceva pe el. Uneori simt ca am nevoie de putina singuratate, sa ma bucur de celibatarul din mine… dar e prea mult aici. Si acum imi bat capul ca “de prea multe ori imi spune – te iubesc-”, iar cand nu imi spune, imi incep alte ganduri. Deci am ajuns la concluzia ca iubirea poate fi un fel de razboi psihologic, cand scapam de problema asta, apare alta. Eu una, nu cred ca nu-l iubesc, chiar dimpotriva, doar ca as vrea sa ma faca sa-mi doresc mai mult, nu sa primesc “te iubesc pe tava”". Ce ziceti?:(
Mar 08, 2011 @ 05:03:56
Jeni, eu zic ca ma bucur pentru tine si ca ar trebui sa faci la fel…insa, esti femeie si ultima propozitie defineste clar asta…niciodata nu vom fi multumite pe deplin
… nu dispera, da-i timp si vei gasi noi motive de nemultumire!
Mar 09, 2011 @ 20:38:30
Un sarut si o imbratisare la momentul potrivit sau mai ales la cel nepotrivit” face minuni.
EL…. nu stie asta!
Apr 11, 2011 @ 20:47:14
I´ve been there.Iti nenorocesti zilele pentru nimic.
Apr 15, 2011 @ 18:25:29
lolrelai, cum iti mai e?
Eu am un prieten (sau am avut) cu care ma inteleg perfect, locuim impreuna, imi place sa imi petrec timpul cu el, nu ii gasesc niciun defect pentru care sa nu il mai iubesc si totusi … simt ca nu-l mai iubesc, il vad ca pe un prieten f bun, dar sunt geloasa daca incearca altcineva sa se apropie de el. Nu as suporta gandul ca e cu altcineva. Nu stiu ce e in capul meu.
Mai demult, el s-a despartit de mine spunand ca ma vede doar ca pe o prietena, apoi dupa vreo 3 luni, ne-am impacat. De data asta, mi s-a intamplat mie exact la fel. Oare o sa ne “sincronizam” vreodata?
Alta problema e ca eu pur si simplu nu vreau sa-l pierd ca prieten. E prietenul meu cel mai bun. A fost si inainte sa ne cuplam. Deocamdata, ma lupt cu mine si astept sa mai treaca timpul…
Jul 22, 2011 @ 12:37:21
Buna… am cautat pe google “nu il mai iubesc” si am dat peste povestea ta…
Sunt trista…suntem impreuna de mai bine de 5 ani, eu am 27, el 35, diferenta de varsta e mare, el vrea sa ne casatorim, vrea o familie, stabilitate…iar eu simt ca nu-l mai iubesc. Am avut o relatie cu nabadai de la bun inceput. Cand ne-am cunoscut, el era implicat intr-o alta relatie, de vreo 3 ani, insa mi-a ascuns acest lucru, m-am indragostit de el, iar dupa 6 luni am aflat de fosta. Era prins intre 2: am luptat cu toate puterile sa fie al meu, pentru ca-l iubeam si stiam ca si el ma iubeste pe mine, asa ca am ramas impreuna. Fosta a suferit enorm, iar eu regret si acum suferinta ei, dar asta-i viata.
Am ramas impreuna, ne-am mutat impreuna, ne iubeam enorm, dar ne si certam (fosta tot intervenea in relatia noastra); probabil certurile ne-au facut sa ne iubim mai mult, nu puteam renunta unul la celalalt. Am avut o perioada de aproape 1 an in care am locuit in orase diferite (din cauza muncii) si parca ne-am indepartat, simteam asta, dar l-am urmat deoarece eram convinsa ca ne va fi bine sau cel putin voiam sa fiu impacata ca am incercat. Dupa 6 luni, el a fost detasat de la locul de munca undeva in strainatate si ne vedem cam 1 data la 2 luni, iar acum simt cu adevarat ca nu-l mai iubesc. El vorbeste de casatorie, iar pe mine ma trec apele. Simt ca nu e el THE ONE, nu l-am inselat, nu mi-a stat capul la alti barbati, sunt f fidela, dar langa el nu sunt fericita si nu sunt EU. Mi-e rusine de el sa-l las, mi-ar fi mila cred, m-as simti vinovata, rusinata fata de parintii lui, fata de toata lumea care se asteapta sa ne casatorim. Cred ca traiesc cu prea multe prejudecati, nu stiu si simt ca ma sufoc in aceasta relatie. Acum e acasa…dar abia astept sa plece iar! Cred ca m-as bucura daca m-ar lasa el pe mine, desi stiu ca as suferi, cred ca ar fi normal dupa 5 ani jumate, e obisnuinta, e ideea ca apartin cuiva, dar trebuie sa las egoismul deoparte si sa ma bucur daca cunoaste pe altcineva.
Astept sa plece… nu pot sa-l sarut cu adevarat, nu pot face dragoste cu el… ce mai, sunt distanta. El vede, dar nu ma intreaba, nici nu stiu daca as putea fi sincera cu el.
Ce sa fac? Incotro s-o iau?
Acum locuiesc in orasul lui, in casa lui. Daca ma intorc acasa, nu am loc de munca, iar aici nu mi-as permite sa platesc chirie din salariul meu.
Of, iertati-mi incoerenta, energiile negative pe care le transmit…. am nevoie de sprijin, de sfaturi. Nu vreau sa-l fac sa sufere!!! Efectiv, daca va puteti imagina, nu pot sa respir corect din cauza nelinistilor si contradictiilor din sufletul meu.
MULTUMESC!
Jul 22, 2011 @ 16:57:45
Anamaria, imi pare rau ca treci printr-o astfel de situatie insa din ceea ce ai scris tu aici, ai deja raspunsul pe care il cauti, iti mai lipseste doar curajul. Ni se intampla tuturor ca la un moment dat in viata sa realizam ca nu ne aflam in locul potrivit, langa omul potrivit si de cele mai multe ori ne impiedicam de scuza ca acum nu e momentul potrivit…mereu vor fi impedimente in a iti lua viata in maini si a o lua de la capat, mereu vor exista regrete indiferent de ce alegi, singura diferenta constand in cat de mari sunt regretele si cat de mari sunt realizarile ulterioare. Obisnuinta si obligatiile fata de societatea ce te inconjoara sunt cele mai mari piedici insa trebuie sa tii cont ca nu ei iti traiesc viata si nu obisnuinta te ajuta sa te simti implinita. Ai in fata doua drumuri, unul in care se prevede o viata linistita si anosta in care te vei intreba mereu de ce ai ales asta si cum ar fi fost altfel, iar celalat drum e total necunoscut…iti poate aduce multe surprize placute si totodata multe regrete…intotdeauna poate fi mai bine sau mai rau…totusi tine cont ca un singur moment de fericire si multumire cu tine insati te va convinge ca ai facut alegerea potrivita. Sper sa judeci cu toate simturile tale simultat si intr-un viitor apropiat sa imi lasi un comentariu in care sa spui ca esti fericita! Iti doresc mult noroc!
Sep 05, 2011 @ 15:24:07
Ma regasesc in povestea ta!! Am 20 de ani, aproape 21..de 5 ani de zile vorbesc cu N..el are 24 de ani acum..nu stiu cum sa incep:( am impresia ca nimeni nu ma intelege si nu stiu cui sa-i cer sfatul! Rutina a cam intervenit in relatia noastra. NU mai am prieteni, nu avem unde iesi, incep sa ma enerveze foarte multe lucruri la el. El a fost primul in toate daca ma intelegi..imi stie toate defectele..si eu pe ale lui..oare asta ma tine legata de e;?? Mai tot timpul ne certam de la bani, si daca iesim la un suc trebuie sa platim fiecare desi el lucreaza.si are un salariu bunicel, pe care il investeste in apartamentul lui.Eu sunt studenta..lucrez si eu cat pot si platesc si eu de fiecare data cate ceva dar tot timpul imi spune ca eu vesnic imi stric banii pe lucruri nefolositoare. Asta e unul din motivele pt. care ne haraim. Altul ar fi “sexul”…nu stiu de ce dar cam de 1 an, 2 chiar, nu simt nevoia! El ar vrea non-stop si tot timpul are grija sa ma faca sa ma simt prost..oare insistentele lui ma fac sa-mi pierd interesul din acest punct de vedere? si totusi..stau sa ma gandesc ca daca l-as vedea cu vreo alta fata..nu m-as simti foarte bine:( parca..nu l-as lasa!:( Mi-e teama sa nu-mi para rau mai tarziu..ma tot intreb..IL MAI IUBESC SAU NU?? intrebarea asta nu-mi trecea prin gand pana cand nu a aparut un al 2-lea..:-s
Acum ceva timp..am cunoscut un baiat..am inceput sa vorbim pe internet. Sa-i spunem A. Este mai mare cu 10 ani decat actualul meu iubit dar vreau sa va spun ca ma simt minunat in preajma lui! Chiar si mama mea mi-a spus ca imi rad ochii de fiecare data cand vin de la o intalnire cu el..nu au fost foarte multe si nu s-a intamplat niciodata nimic..imi cunoaste si el situatia si a fost de acord sa mai astepte un timp pana cand imi dau eu seama ce vreau de fapt! E altceva,,gandeste altfel..e mult mai atent..parca ma sprijina in tot ce fac..DAR CAND IMI VOI DA SEAMA pe care-l vreau? Stiu ca bomboana e dulce la inceput. Ce ar trebui sa fac? Mi-e teama sa-i spun actualului prieten ca vreau o pauza. Daca aude ca imi petrec timpul cu alticneva, la cat de orgolios e, nu ma mai vrea inapoi! help..orice sfat primesc:(
Sep 14, 2011 @ 14:35:28
Lorelai, mi-ai hranit sentimentul de neliniste, de goliciune…Ma intrebam daca am eu o problema, daca e normal ca dupa doar 3 ani de casnicie sa simti ca vrei sa evadezi…Ar fi atat de multe de povestit, am citit cu atentie tot ce ati scris, am plans, desi sunt la birou, am simtit putina “salvare”, da , asa o pot numi, pt ca vad ca nu sunt singura care vrea altceva, care parca incearca sa-si complice viata sperand ca poate pune punct… decat sa faca ceva sa isi salveze casnicia. Cred ca nu mai vreau, probabil ca as putea, dar nu mai vreau… Si alteori vreau…E asa de greu …Mai ales ca am un baietel de 3 ani jumatate cu el si ei doi au o relatie mai mult de cat speciala. Ma simteam singura in problemele astea pana am realizat ca …existati si voi si poate inca multe suflete ratacite…Eu asa ma pot numi, nu vreau sa jignesc pe nimeni, eu ma simt de-a dreptul ratacita…Azi vreau, maine nu, apoi vreau din nou, daca as putea totusi sa fug…cred ca as incepe sa respir. E asa de lunga povestea si a inceput…din prima clipa…primele nemultumiri pe care ratiunea le-a realizat, inima mea le-a negat, primele lacrimi , care de altfel erau reale, sufletului meu i s-au parut nejustificate, totul se invartea in jurul lui, sa fie el multumit, sa nu fiu dificila, era universul meu chiar daca nu vroiam sa recunosc ca uneori nici nu ma vedea langa el in casa…Au inceput batai, lovituri, promisiuni desarte, lacrimi, nopti de lacrimi…sperante…si din nou dezamagiri…au fost noua luni de sarcina pline de lacrimi si sperante puse in viata care se forma si crestea in mine…Acum, sunt furioasa pe mine, am iertat, am iertat prea repede, mult prea repede am calcat in picioare un suflet zdrobit, al meu…mult prea repede s-au uscat si uitat atatea lacrimi…Eu am vrut asa, eu am ales asta…Si acum sunt furioasa pe mine ca am facut-o…Acum , dupa ce am iertat de atatea ori, am inteles ca nu vreau sa uit, ca mi-e patat sufletul si nu mai vreau nimic…decat …libertate…problema e ca nu mai sper nimic…mi-am pierdut optimismul nemarginit cu care ma laudam, m-am pierdut eu, undeva pe drum si nu ma mai caut nici macar pe mine…Traiesc fiecare clipa trecand prin viata degeaba…Ma gandesc ca sunt prea tanara sa m-i se intample asa, de ce tocmai mie? Cum sa procedez? Acum, ma intreaba mereu : “chair nu vezi ca incerc sa fac ceva pt casnicia noastra? “…ba da, vad, poate si apreciez, dac acum…e prea tarziu…acum nu stiu ce imi doresc…Sa ma pun seara langa el in pat, fara sa facem dragoste, ar fi o varianta, temporara…sa fim colegi de apartament…Si daca maine, cand nu il mai am, il vreau din nou, sau daca poimaine cand va fi un altul ma voi plictisi din nou…? ce fac, trec din relatie in relatie dupa cativa ani de convietuire? probabil am eu o problema…Cum as reactiona sa ma anunte ca are pe altcineva? Cred ca poate as considera raspuns nelinistilor mele, asa s-ar termina nu pentru ca eu in nebunia mea am ales asta…Sa fie fericit cu altcineva, e ciudat sentimentul, il resping de atatea ori si totusi cand ma gandesc la el il vad ca pe un bun comun, al meu, asa e sa fie, am ales asta eu, fara sa ma oblige nimeni…si candva eram multumita si bucuroasa de decizia mea…crezand ca nu se poate sa fiu mai fericita…L-am iubit enorm, l-am idolatrizat si respiram pentru el…acum e altfel, nu stiu ce vreau, nu pot sa vreau altceva…de ce? nu stiu,… ceva ma retine…sentimentul de dependenta, obisnuinta de a fi al meu si eu a lui, normalitatea cu care ne traim viata? prea multe reprosuri, prea multe nemultumiri, prea multe dezamagiri si furii stranse intr-un suflet … compenseaza cu clipele in care cred ca e bine? sau poate doar ma mint eu pe mine ca e bine…Doamne simt ca inebunesc…am plecat pe acest drum plina de sperante, refuland de dragoste si sentimente, unde dumnezeu le-am pierdut? se consuma?…asa repede? Cat de cruda pot fi sa-mi despart copilul de tata? Nu pentru asta l-am adus pe sotul meu in viata mea si pe acest ingeras in viata lui, nu pentru asta am dat nastere unui copil, ca sa ajung sa fac rau, sa-i fac sa sufere, sa-i vad despartiti…Ce se va alege de tot ce am cladit? pana unde voi merge, cat rau le voi putea face celor pe care i-am ales in viata mea si am facut-o ca sa ii iubesc?…unde imi e sufletul si sentimentele de acum cativa ani?…Oare se va tremina vreodata acest… intuneric de unde striga sufletul meu si totusi nu-l aude nimeni…?
Sep 14, 2011 @ 14:43:23
nu ma mai bate, n-a facut- de mult, asa cum a promis…dar eu tot arunc cu pietre in el pt ca a facut-o …Inca arunc…si n-am fracut-o atunci la timpul potrivit, atunci am iertat fara sa clipesc, acum il urasc pentru asta, pentru atatea lacrimi, pentru spaima, pentru disperarea in care ma zbateam…Acum ma urasc pe mine pt ca l-am iertat atunci… Vreau ceva si nu-mi gasesc locul…daca n-ar fi piticl meu probabil as disparea fara sa ma uit in urma…fara nici o expliocatie, asa intr-o zi, fara nici un semn … Cat pot visa, dar e ireal totul. eu exist, aici, in acest loc, si intr-un fel anume… sa fac ceva? as face, dar nu stiu ce…
Sep 14, 2011 @ 14:44:38
…nu ma mai bate, n-a facut- de mult, asa cum a promis…dar eu tot arunc cu pietre in el pt ca a facut-o …Inca arunc…si n-am fracut-o atunci la timpul potrivit, atunci am iertat fara sa clipesc, acum il urasc pentru asta, pentru atatea lacrimi, pentru spaima, pentru disperarea in care ma zbateam…Acum ma urasc pe mine pt ca l-am iertat atunci… Vreau ceva si nu-mi gasesc locul…daca n-ar fi piticl meu probabil as disparea fara sa ma uit in urma…fara nici o expliocatie, asa intr-o zi, fara nici un semn … Cat pot visa, dar e ireal totul. eu exist, aici, in acest loc, si intr-un fel anume… sa fac ceva? as face, dar nu stiu ce…
Sep 16, 2011 @ 12:02:07
Nicol, nu dispera si nu te mai autoinvinui pentru lucruri in care nu ai nicio vina. Iertarea de moment se intaleaza fara intrabari, teama de a il pierde cand pentru tine e centrul universului te face sa ierti orice doar pentru a il avea in continuare alaturi…insa o data cu trecerea anilor si cu estomparea sentimentelor traumele revin in forta, iar el cel pe care il divinizai se transforma intr-o bruta care candva te-a ranit, fizic,sufleteste,psihic. El poate nu mai e cel de atunci dar nici tu nu mai esti cea de atunci si bucatile din voi din perioada aceea exista, iar trecutul tau iti cere explicatii, te intreaba ce cauti langa el, de ce i-ai permis sa iti faca rau si de ce l-ai iertat. Copilul nu este un motiv de sacrificiu pentru tine, trebuie sa fie o bucurie pentru amandoi, cum se alfel ar trebui sa fie si viata pentru fiecare in parte. Nu esti un om fara suflet daca iti cauti fericirea si nu desparti copilul de tata, ei se pot vedea in continuare. Cauta iertarea in adancul tau, nu in copilul tau, si daca simti ca poti sa-l ierti pentru tine si nu din alte motive, mai aveti o sansa, altfel e doar o amanare de moment sfarsitul inevitabil.Daca tu nu esti multumita si nici nu te poti resemna, vei cauta mereu solutia…si intotdeauna solutia va fi aceeasi…
Oct 12, 2011 @ 09:06:27
eu sunt casatorita de 5 ani si am o fetita de 6 ani si simt ca tot ce ma leaga de sotul meu este fetita nu-l mai iubesc dar nici nu vreau sa-mi las fetita fara tata ce sa fac sa-l las sau sa stau alaturi de el si sa-l suport in continuare?
Oct 12, 2011 @ 14:15:10
Andreea, de cele mai multe ori e in natura umana sa ne cautam scuze pentru care nu actionam tocmai cum ne dorim. Copilul va avea un tata indiferent ca va locui cu el in aceeasi casa sau nu…mai departe de tine depinde!
Nov 18, 2011 @ 18:47:34
UIte…si eu am cautat pe google acelasi lucru.. “daca il mai iubesc sau nu”. Probabil acum e singura perioada mai calma de cand suntem impreuna.. Deobicei noi suntem mai pasionali…ca sa nu spun nebuni
Probabil asta m-a speriat. Dar, citind povestile ceolorlalti, mi-am dat seama de un lucru: ca IL IUBESC 
Sunt foarte fericita ca am ajuns la concluzia asta.
Poate ca acum nu mai simt fluturasi in stomac cand ne tinem de mana…dar ma simt bine…fericita si in siguranta alaturi de el
Mersi, Lorelai, pt subiectul deschis…m-a facut sa-mi dau seama ce simt. Mi-ai luat o piatra de pe inima. :*
Feb 22, 2012 @ 18:08:09
Vad ca a trecut ceva timp de cand nu a mai scris nimeni nimic pe aici, si sper sa imi raspunda cineva…si daca nu, eu oricum simt nevoia sa imi descarc sufletul. Am 21 de ani, sunt o fata cat se poate de normala, sociabila, care isi doreste un viitor frumos, cu niste parinti minunati si care se zbate zi de zi ca sa devina o persoana respectata. De 1 an si jumatate sunt cu un baiat mai mare cu 6 ani ca mine…Stiu, dragostea nu are varsta si nici nu ma gandesc la lucrul asta. El pentru mine este prima relatie cu adevarat serioasa..primul in multe..m-am atasat foarte mult de el si mi-a placut acel iz de maturitate pe care il simteam la el la inceputul relatiei. Am luptat foarte mult initial pentru ca el tocmai iesise dintr-o relatie peste care ii era foarte greu sa treaca si spun eu ca am reusit sa ii fiu alaturi si l-am facut sa treaca peste. Mi-am dorit foarte tare sa fiu cu el si sa ajung sa il fac sa ma iubeasca asa cum o iubea pe fata dinaintea mea…si tind sa cred ca am reusit acest lucru. Numai ca timpul a facut ca aceasta ambitie a mea sa fie inconjurata de tot felul de evenimente. Pe cat sunt eu de ambitioasa si de luptatoare, pe atat e el de delasator si lenes. La 27 de ani nu are job, nu are nimic al lui, nu are o facultate terminata..si cu toate astea este foarte plin de el si foarte arogant. Eu am vazut cateva lucruri bune in el si de acele lucruri m-am atasat si am ajuns sa le iubesc, dar persoanele din jurul meu – care ma cunosc de o viata intreaga – au ajuns sa imi atraga atentia si sa ma faca sa vad ce se petrece cu adevarat in jurul meu si ca acest baiat nu este potrivit pentru mine. Cadouri de Mos Nicolae? Never…Cadouri de Craciun? Luate de sora lui pentru toata familia…(nimic personalizat). Eram maxim de fericita cand primeam un trandafir de la el cu o anumita ocazie, stiind ca acel trandafir special de la el pentru mine. Nu vreau sa ma apuc sa insir cate lucruri materiale i-am oferit lui in tot acest timp..pentru mine, astea prea putin conteaza..pentru ca le-am daruit din suflet si m-au facut pe mine fericita in primul rand. Nu am asteptat si reversul medaliei…insa totodata i-am oferit si inima mea cu totul..intreaga mea fiinta si intreaga mea inocenta. El m-a acuzat de foarte multe ori ca nu sunt suficient de matura, ca trebuie sa ma schimb, ca etc…am ajuns la concluzia ca nu stiu care dintre noi este cel matur din relatie, pentru ca eu ma lupt pentru viitorul meu si sa fiu o persoana respectat si sa imi duc o viata asa cum imi doresc, pe cand el duce o viata deloc potrivita si nesatisfacatoare. ma rog….problema este ca de cateva luni incoace ma tot gandesc la despartire…de fapt, de la inceputul relatiei noastre nu eram ferm convinsa ca el este cel potrivit pentru mine si constant m-am gandit cand va aparea despartirea..pentru ca am avut nenumarate certuri si discutii, saptamana de saptamana. Nu a fost nici macar o luna in care sa pot spune ca totul a fost perfect la noi. Nu. iar acum..parinti, prieteni, rude…toti sunt impotriva lui si totusi eu simt ca nu pot sa ma despart de el..ceva ma tine..simt ca as suferi foarte tare daca nu l-as mai avea in viata mea, pentru ca m-am obisnuit prea mult cu el…desi stiu ca nu este ce imi trebuie mie, vad si ca este o persoana buna in strafundul lui..doar ca nu are motivatia sau ambitia necesara…sau nu o MAI are..s-a pierdut undeva pe drum…simt ca trebuie sa fiu alaturi de el in aceasta calatorie sinoasa, dar din pacate acest drum ma face pe mine sa regresez si sa pierd increderea si stima celor care mi-au fost alaturi o viata intreaga…ce sa fac? mai are rost sa lupt pentru el sau este cazul sa renunt?
Apr 15, 2012 @ 22:30:33
@Anonim:
Iti raspund eu la distanta de doua luni, cu speranta ca de la randurile tale pana la raspunsul meu, iubitul tau a capatat titulatura de “ex”.
Din ce ai scris tu…te-a atras “maturitatea lui”, apoi m-ai pierdut pe drum, incercand sa spui ca ambitia ta de “a fii iubita la fel sau mai mult decat fosta”, a marsat in dorinta de a fii impreuna. Probabil esti o mica leoaica, altfel nu-mi explic inversunarea cu care ai incercat sa FII si sa SCHIMBI un…nene mai mare cu sase ani decat tine.
Poti sa iubesti si sa te lasi iubita si de cineva cu xx ani mai mare decat tine, dar grija si preocuparile unul fata de celalant sa fie reciproce.
All the best.