Plecat pe veci…

22 Nov 2011 Leave a Comment

by lolrelai in Uncategorized

Ma cuprinde un dor sfasietor, ma apasa senzatia neputintei de a-l mai vedea pe cel ce-mi lumina zilele…ma simt ca la inmormantarea fericirii mele si-mi caut in adancuri forte noi in a-mi gasi o fericire neingropata. Despartirea de omul iubit poate fi asemanata oricand inmormantarii, o data ce s-a terminat cel pe care il iubeai dispare definitiv, ii ia locul un strain in care nu regasesti nimic din ce iubeai candva, nici fizic nu mai seamana, n-are ochii luminosi ca-n zilele voastre bune, nu zambeste cum numai tu il faceai sa o faca, nu seamana cu el.  Omul ala dispare pentru totdeauna si singura diferenta intre el si unul mort este ca umbla dezgropat si-ti trezeste regrete din cand in cand, dar cel de atunci nu se mai intoarce niciodata. Poti sa plangi sa urli sa incerci orice…mortii nu se-ntorc. Si ma cuprinde dorul cel mai acut, mi-e dor de speranta ce ma facea sa cred ca nu e mort, dar cu ultimele gesturi mi-a ucis speranta, s-a sinucis sub ochii mei caci cel pe care il iubeam n-ar fi facut in veci ce face cel ce a ramas in urma lui. Am iubit o minune de barbat, un om pe care l-as fi idolatrizat cu riscul de a supara Divinitatea, un barbat pe care si l-ar dori oricine, caci era amuzant, era frumos, era sensibil, era bun si mai ales era al meu. Timpul si tentatiile l-au furat de langa mine, l-au inlocuit in fiecare zi cate putin pana cand din el n-a mai ramas nimic, a capatat un umor dureros,chipul nu-i mai reflecta aceeasi frumusete, sensibilitatea daca mai exista e ascunsa bine, bunatatea de care dadea dovada n-o regasesc in omul meschin care se bucura de suferinta mea si mai presus de toate nu-mi mai apartine. L-am pierdut undeva prin Bucuresti si-l vad zilnic pe cel ce-i seamana…tresar degeaba, e doar copia lui nereusita…originalul e ingropat pe undeva si nu stiu unde caci chiar si-asa l-as dezgropa sa-l mai iau o data in brate sa-i spun cat imi lipseste si sa-l readuc la viata cu iubirea ce i-o port…