Copilaria tardiva

Cel mai placut somn, incepea cu parfumul parului blond pe care ma asezam. Avem 10 ani si o vecina superba ce sfida legile frumusetii, reinventa notinuea de frumos in asa fel incat frumusetea i se putea atribui doar ei. Era blonda, cu parul lung si ondulat si cu ochii de un albastru tulbure si era naturala. Avea 23 de ani pe vremea aceea si un baietel de 2 anisori, perfect ca si ea. Doi ani din viata ei m-a adoptat, imi dadea ciocolatele kiss cu banane sau capsuni, imi dadea impresia ca sunt mare(visul oricarui copil si drama oricarui batran) si imi dadea jumatate din parul ei, pentru un somn linistit. Innoptam la ea, statea deasupra mea si noaptea ma primea in patul ei, eu stateam in dreapta ei si Titi(baietelul ei) statea in stanga….o trageam amandoi de par sa ne asezam mai bine…si uite asa au tecut noptile si anii…si a venit si ziua in care s-a mutat, nu din bloc ci din oras.. N-am vazut-o 2 ani…si mi-a lipsit in fiecare zi…apoi cand am implinit 14 ani, inainte sa dau examenul de capacitate elevul de servici m-a chemat din timpul orei pe coridor…am revazut-o si desi eram la varsta in care incepeam sa fiu o domnisoara, am alergat sprea ea tot ca un copil…mi-a urat succes la examen si de atunci nu am mai stiut nimic de ea…am crescut si in fiecare an de ziua mea, cand ma intreba mama ce imi doresc ii raspundeam sec…sa o vad pe Lorena…sa ii arat cat am crescut, sa ii spun ce gandesc si sa vad ca e mandra de mine ca acum chiar sunt mare…Acum am varsta pe care o avea ea cand imi incanta copilaria…si acum cateva luni m-a sunat mama si mi-a zis sa sun la un numar de telefon…am sunat si m-am regasit pe mine la 10 ani, i-am auzit vocea si nu stiam ce sa vorbesc, nu stiam daca sa plang sau sa rad…nu puteam sa ii spun ca sunt mare, pentru ca eram atat de copila….Nici macar nu a fost ziua mea ci doar o minunata zi de vara in care copilaria imi suiera in urechi si speranta imi promitea ca la un moment dat ne vom revedea…atunci cand voi creste !